Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
să cad prin dumneata. Dacă nu mă denunţai, eu astăzi aş fi fost împuşcat,
mort, căci, nepredându-mă, mai rămânând în munţi, sigur aş fi fost lichidat.
M-am rugat Domnului Dumnezeu pentru sănătate şi libertate şi mi le-a dat.
Iată, sunt liber şi sunt în viaţă.
Am băut laptele întremător pe care nu l-am avut atâţia ani şi, între
timp, nepotul meu, Nicolae, deschizând uşa, s-a repezit la mine, m-a
îmbrăţişat şi m-a strigat sfâşiat:
- Unchiule, te aşteptăm de zece ani, şi dumneata aici eşti Hai acasă!
Am fost străbătut de o mare emoţie, l-am însoţit şi i-am cerut să mă
lase un pic singur. Mă apăsa presentimentul că mama mea nu mai este.
Ştiam din închisoare că era bolnavă. Mi-a dat vestea discret, aşa cum se
putea, Ion Husarciuc, unul dintre braconierii cei mai vestiţi din Suceviţa,
care mă urmărea; prezent fiind în curtea închisorii, Ion, acest du şman, mi-a
adus o preţioasă veste, zărindu-mă după gratii, pentru care l-am socotit
prieten.
Am trecut drumul, am dat cu piciorul în trifoiul crescut pe ruine.
Casa nu mai era, şura nu mai era. Şi mama, dusă şi ea, biata, în lutul din
cimitirul satului... (Interlocutorul meu plânge ca un copil. - n.n.) Am căutat
cu piciorul prin trifoi temeliile şi nu le-am găsit. Doamne, am zis atunci,
cum a trecut peste Cartagina plugul, aşa timpul necruţător a trecut peste
vatra noastră. Tare am dorit să zic o rugăciune pe o fărâmă de temelie; mult
aş fi vrut să rămână casa, pe care aş fi păstrat-o ca pe un muzeu... M-am
dus mai departe, într-un loc pe care cândva am sădit un păr de vară, ca
semn meritoriu la un sfârşit de an şcolar, după cum era în vremea aceea un
obicei frumos. Caut în noapte şi nu găsesc pomul meu şi-mi zic iarăşi:
Dumnezeu e pretutindeni, pot să mă rog oriunde. Şi am îngenuncheat
pătruns de fior, mistuit de amintiri: „Doamne, câţi zeci de ani au trecut ca
să se petreacă atâtea lucruri!". Având în inimă imaginea lui Iov care după
numeroase încercări a spus „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele
Domnului binecuvântat!", am încercat să mă autodepăşesc, să nu fiu ca acei
disperaţi care caută frânghia în zi de necaz, repetând în minte câ ţiva psalmi
salvatori. Ştiam din numeroasele lecturi ale Bibliei că Dumnezeu este
singurul izbăvitor şi aveam experienţe destule ca să nu mă las biruit de
deznădejde. Dacă citeşti şi reciteşti Scriptura, cu toată sinceritatea,
Dumnezeu îţi descoperă căi minunate şi taine nebănuite, în fine, am intrat
în casă.
- Mă, Nicolae, unde e casa
- Nu este, s-a dus casa.
- Dar mama
- Mama a murit.
- Dar Nataliţa ce face
- S-a căsătorit, unchiule.
251