Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

66
Constantin Hrehor
stânga.
C.H.: Sursă de lumină aveaţi acolo sau nu aveaţi
Gv.V.: Aveam un gemuşor, totdeauna la nivel cu pământul aveam un
gemuşor.
C.H.: Dar o lumânare, un felinar...
Gv.V.: Felinar. Păi, noaptea cum găteam Găteam noaptea,
întotdeauna; era regulă, numai noaptea. Şi citeam la felinar Biblia.
Aduceam sticle cu gaz şi aprindeam felinarul, pe care îl ascundeam.
C.H.: ~n faţa acestor vicisitudini, se înţelege că trupul mai ceda din
când în când. Cum vă rezolvaţi problemele medicale
Gv.V.: Eu am avut puţine probleme, căci eram tânăr şi foarte bine
antrenat. Totuşi, odată am avut o problemă deosebit de gravă. Am făcut
meningită. Am stat într-o colibiţă, într-o toamnă târzie, până ne-am făcut
bordeiul. Eram cu aprovizionarea, într-o toamnă fără zăpadă, cu brumă
groasă. De multe ori, până când soarele nu se arăta ca să topească bruma,
nu ieşeam, să nu lăsăm urme. Am stat în colibiţă fără foc, foarte transpirat.
Am mers până acolo o jumătate de noapte, cu povara de douăzeci de
kilograme în spate, prin pădure, foarte greu... Fac menţiunea că, deşi
cunoşteam deosebit de bine terenul, mersul presupunea precauţiune - o
creangă arcuind, o groapă nevăzută, o alunecare, în orice clipă puteau
produce un accident. Dar nu m s-a întâmplat niciodată ca să stăm în ghips,
eram atenţi la fiecare mişcare. ~n schimb, în colibiţa de care am vorbit, a
fost un curent probabil transmis prin găurile şoarecilor, încât am răcit rău la
cap. Nu ştiu dacă vreun doctor s-ar fi încumetat să mă trateze şi să-mi dea
speranţe de viaţă. Mi-am făcut zeci şi zeci de injecţii şi chiar perfuzii cu
glucoza, penicilină şi streptomicină. Având această dură experienţă, nu
mi-a fost greu să-mi pun perfuzii, spre mirarea pacienţilor şi a asistenţilor,
cândva, cu ani mai încoace, la Spitalul Fundeni. Dar ceva nu trebuie să uit
aici: de la moarte m-au salvat chiar şi comuniştii. Pomenesc aici numele lui
Aurel Zub, membru de partid, şef de brigadă în silvicultură. Acesta nu a
fost vădit de nimeni şi nu a făcut închisoare, nu am spus nimănui nimic de
acest om. El mi-a dat mie mulţi bani, m-a ajutat mult.
L-am întâmpinat într-un amurg târziu şi i-am spus cine sunt. El
venea din pădure, târziu ca de obicei; ştia de mine, căci Securitatea îl
anunţase şi aştepta informaţii. Mi-a pus banii sub o lespede la poartă,
spunându-mi să caut acolo din când în când. Avea casa forestier ă pe Pârâul
Mesteacănului. Mi-a spus să nu-i mai ies în cale.
C.H.: A fost o înţelegere sau el s-a înspăimântat de prezenţa Dvs.
Gv.V: Nu din teamă a făcut ce a făcut; a înţeles că am nevoie şi m-a
ajutat. Am găsit înţelegere, afecţiune, însemna că e de acord cu poziţia mea.
Şi mai ştia că nu-s numai eu în codru. Toţi munţii României erau plini de
partizani. Oricum, ceea ce am relatat aici e în premieră, am spus-o acum