Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
care, altceva bun nu ştiu să facă decât să-şi schimbe dioptriile în asceza
bibliotecilor.
~n acest timp al secularizărilor şi al pierderii identităţilor, nu sunt
prea multe minţi să spună şi să aibă convingeri ca Unamuno: „Eclesiastul
este punctul maxim la care poate ajunge raţiunea. El este prin urmare una
dintre cele mai bune pregătiri pentru a primi credinţa" şi nici dispuşi la
experienţa golgotică a Iubirii în care doar „Creştinismul este o şcoală a
fericirii" (Steinhardt), căci, „a te bucura este cel mai greu lucru din lume",
cum aprecia poetul imnelor, Ioan Alexandru.
Ştiu că nu vor fi mulţi cei cuceriţi de vetustele „poveşti cu haiduci" şi
puşcăriaşi de elită şi că celor care au întreţinut suferinţa - vai cât de mulţi
încă printre noi! - le face bine această indiferenţă, protejându-i, liniştindu-le
minţile bolnave, subconştientul răvăşit de coşmaruri, dacă nu zilnic, sigur
în ceasul morţii. Aceştia ar dori ca jumătate din lume să sufere de cumplită
uitare, de boala Alzheimer, supăraţi pe Fullton şi Monitz că experimentele
lor nu au continuat în închisori, prin lobotomie ajungându -se la paralizia
amintirilor, adică ceva mai departe decât prin „încercarea de a schimba
codul etnogenetic." (Petre Ţuţea) prin tortură şi reeducare.
„Statuile, monumentele şi lăcaşurile de odihnă ale eroilor şi
martirilor neamului sunt pentru trupul ţării ca şi icoanele în casele noastre",
scria Nicolae lorga.
Nimic nu ne cer aceştia, dar nu înseamnă că necerându-ne, nimic
nu-i de făcut pentru Luptători; să le arătăm recunoştinţă, să le atingem
îndureratele armuri cu inimă luminată şi îndatorată, e un semn necesar,
unificator, obligatoriu.
Constantin Hrehor
299