Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Constantin Hrehor
ne-au fost descoperite de mai multe ori colibele şi bordeiele, în zona aceea
securiştii bat ziua şi noaptea, bănuind că acolo am fi ascunşi. Ei ştiu că
trebuie să venim în Suceviţa după alimente şi stau în pază în jurul comunei.
Eu zic să mergem spre Pietrele Muierii, în comuna Poiana Micului. Ştiu
acolo nişte desişuri tainice, pline de mistreţi şi de cerbi. Pe acolo nu a prea
fost potera; un mărginean mi-a spus că acum o lună i-a întâlnit aici pe
securişti...
C.H.: Vă voi provoca de data aceasta cu o întrebare mai specială,
care se înscrie în context. Aceşti bărbaţi care stăteau în munţi aveau soţii
acasă, unii aveau şi copii... Cum îşi rezolvau ei viaţa conjugală Erau
femeile lor sălbăticite, bărbaţii lor mai aveau acces la tandreţe, la câte o
întâlnire firească
Gv.V.: Bună întrebare. Atât Vasile Motrescu, cât şi fraţii Chiraş se
întâlneau cu soţiile lor; nu pot să spun că adeseori, dar la două luni o dată,
în mod sigur se întâlneau. Aranjamentul pentru întâlnirea lor era între
anumite gazde, prieteni de-ai lor. Mergeau în podul şurii şi stăteau la gazda
respectivă, iar gazda le anunţa pe soţii:
- Gheorghe este la mine. Să vii deseară până la el, să vorbiţi, să-i spui
de copii...
Veneau, intrau la ei şi stăteau acolo de vorbă. Ei, bărbaţii, foarte,
foarte rar, o dată la şase-şapte luni îndrăzneau să meargă acasă. Când se
întâlneau, petreceau o zi împreună. Mai mult se întâlneau noaptea, pe la
gazdele lor. Vasile Motrescu la fel ne-a spus. Aşa procedau toţi. Soţia lui
Gheorghe Chiraş lucra la fabrica de cherestea, după ce Gheorghe a fugit în
munţi. Aveau două fetiţe şi erau foarte săraci. Sărăcia de acasă şi
suspiciunea propagandiştilor comunişti i-a făcut pe cei mai mulţi dintre noi
să părăsească casa şi familia şi să îmbrăţişeze muntele, în speranţa unui
viitor mai bun...
126
INELUL DE SÂNGE
C.H.: ~n acest timp şi Dvs. aveaţi dreptul la câteva întâlniri de taină...
Eraţi tânăr, aveaţi deja o celebritate în creştere, aveaţi o idilă...
Gv.V.: Da, acesta este un capitol excepţional din biografia mea... Nataliţa,
cu adevărat o Stea Polară...
C.H.: Să deschidem capitolul...
Gv.V.: Să subliniez începutul, că atunci istorisirea nu are înţeles, în
anul 1950, după ce fraţii Chiraş au fugit şi m-am întâlnit cu ei prin Ioniţă,
nepotul lor, am făcut legătură cu Nataliţa, cu contribuţia lui Ioniţă, trebuie
să precizez. Tatăl Nataliţei, Vasile, a murit în 1944, după ce a venit din