Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

154
Constantin Hrehor
- Mă rog, îi zic, aşa să faci, dar nu altfel. Şi vezi pe cine trimiţi după
ea, nu te arăta oricui.
Vasile, însă, nu a făcut aşa, Orbit de vestea bună că soţia este liberă
şi teafără, socotind că la casa Mateienilor împuşcaţi nu ar mai avea la ce sta
paznicii, a schimbat traseul şi a intrat în grajdul lui Ion Chiraş. Aici,
dimineaţa, a fost arestat.
Desigur, eu am purtat cu mine tulburătoare dileme de când Vasile a
fugit din arest şi până când ne-am găsit împreună în cuibul pe care i l-a pus
la dispoziţie prietenul său Nicu Senegeac. ~nainte de a pleca, i-am spus din
nou cu seriozitate:
- Nu cred că e bine să pleci, o să cazi. Nu cumva să spui că eu sunt la
Nicu, ca să nu-l nenorocim pe acest om amărât. Securitatea ştie că suntem
împreună, că avem gazde comune, să spui că te-ai despărţit de mine în
vârful Mestecănişului ori la Pârlitură, ori într-un oarecare loc din afara
satelor. Să spui că acolo ne-am dat întâlnire pentru a doua zi şi, dacă vor
veni securiştii acolo, nu vei avea nici o răspundere căci nimic nu mă poate
obliga să stau pe loc...
- Nici o grijă să nu ai, îmi zise el bărbăteşte, năucit de grija de a-şi
vedea nevasta.
Ziua care urma era marţi, el plecă luni. Eu întotdeauna, în zi de
marţi, ţineam post negru. Am coborât din fân să mă rog, să simt pietrişul
sub genunchi. M-am concentrat extrem de mult şi, spun adevărul, în ochii
mei închişi am văzut cerul deschis şi pe Domnul Iisus Christos, privindumă
aşa cum toată lumea îl vede pe cruce. Mă rugam cu inima strivită: „Tu,
Doamne Iisuse, care Ţi-ai vărsat sfântul Tău sânge din sfintele Tale
picioare, din sfintele Tale mâini şi din sfânta Ta coastă pentru păcatele
noastre, ajută-mă, Doamne! Sfântul şi dumnezeiescul Tău Duh pe care Ţi
L-ai dat pentru sufletele noastre să-mi salveze sufletul meu, Doamne, Tu
poţi, în Tine nădăjduiesc..." Rugăciunile mele erau lungi. La un moment
dat, în loc să zic o rugăciune, m-am pierdut, n-am mai ştiut nimic, iar când
m-am trezit m-am pomenit că vorbeam. „Vine, vine, vine". Am tresărit şi
am spus: „Doamne, ce-i cu mine" Şi, revenindu-mi, mi-am spus că ceva
nu e în regulă. M-am dus în pod şi m-am culcat, dar nu dormeam. Auzeam
cocoşii, auzeam câte un câine lătrând ici-colo în sat, foarte rar. Am aţipit,
dar o aţipire scurtă, exact cât să visez. Am visat că pe păşune este un post
fix. Atât am visat. M-am trezit şi am pus în legătură cuvintele „vine, vine,
vine" cu visul. Şi cum am spus, întotdeauna când aveam o presimţire,
sesizam un fel de furnicături în corp şi un îndemn puternic de a părăsi locul
sau de a lua măsuri de precauţie, în momentul acela mi-am luat rucascul şi
automatul şi-am coborât din şură.
Am văzut lumină în casa lui Nicu. Am zis că e bine să-mi anunţ
plecarea. Să ştie că nu-s în casa lui, iar dacă vine Securitatea să fie tare pe