Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
ianuarie. Anul 1946. Cei doi au fost dezbrăcaţi şi legaţi de un copac,
suferind gerul astfel, o noapte întreagă. Dimineaţa au fost legaţi de un fag
căzut şi tăiaţi în bucăţi cu topoarele. Li s-a tras în faţă şi câte o rafală de
gloanţe, apoi au fost ascunşi, cu tot cu haine, sub un stog. După o vreme,
un flăcău, feciorul proprietarului acelei poieni, însoţit de tatăl său, pentru că
se isprăvea nutreţul din şură, a ajuns la stog. A oprit sania, a văzut în jurul
stogului o mulţime de urme de bocanci. Privind mai atent, a văzut şi o
haină. A tras-o, a văzut o mână, l-a strigat pe tatăl său, speriat, îngrozit.
~n sat nu se mai auzise de mult timp nimic despre Brăilean şi
Şumlanschi; unii ziceau că-s prinşi, alţii că-s împuşcaţi. ~n sfârşit, toţi
credeau că-s dispăruţi, şi cei din Rădăuţi, şi cei din Vicov. Cei doi, tatăl şi
fiul cu sania, ştiau câte ceva despre perechea amintită, astfel că, aflându-se
într-o împrejurare sinistră, au hotărât:
- Uite ce, măi băiete, nu luăm fân. Mergem acasă, repede-repede.
Au anunţat postul de poliţie din Vicov. Telefonul a informat Rădăuţii
şi procurorul, împreună cu comandantul poliţiei, Popescu, şi alţi însoţitori,
conduşi de omul care le-a furnizat informaţia, au ajuns la stog. Olenici,
şeful, care era comunist, şi-a făcut cruce, căci nu mai văzuse în nici o
anchetă un spectacol atât de macabru. Cadavrele au fost coborâte cu sania
şi li s-a făcut autopsia. A fost chemat Vasile Brăilean şi întrebat:
- îl recunoşti, e fratele dumitale
- Nu-l cunosc", a zis uimit. Feţele celor doi erau ciuruite de gloanţe.
După un timp de analiză, Vasile a recunoscut că este fratele său, Toader. Şi,
întocmai, o femeie mărunţică, sora lui Arcadie, care se vaită: „Fratele meu!
Fratele meu!". Au fost îngropaţi sub un gard, în cimitirul din Vicov, unde,
în '46, avea să fie înmormântat şi temerarul Vladimir Macoveiciuc, cel
care, după legile nescrise ale lumii, şi-a dat viaţa pentru demnitate, dar a şi
pedepsit fără milă trădarea...
C.H.: Pe Vladimir Macoveiciuc l-aţi cunoscut
Gv.V.: Nu l-am cunoscut. Eu am venit în '49, el a fost lichidat în
'46...
C.H.: Dar pe cine aţi cunoscut
Gv.V.: Pe Pătrăuceanu - nu, pe Cenuşă - nu, pe Vasile Motrescu l-am
cunoscut bine. E un capitol de valoare din biografia mea şi în cuprinsul
acestui dialog care va deveni, după cum aţi hotărât Dvs., o carte... Dar, dacă
îmi este permis, voi creiona şi chipurile celor doi. Constantin Cenuşă era
din Putna (n. 1911), a fost muncitor forestier şi pădurar, în timp ce ajuta pe
consăteni să se evacueze în păduri, doi locuitori l-au denunţat la autorităţile
româno-germane că are legături cu ruşii sovietici. Vladimir Macoveiciuc a
depus garanţie pentru el şi, astfel, internat din nou într-un spital, după un
vechi accident, este încadrat în grupul de partizani al lui Vladimir Tironiac.
Era un luptător brav, se bucura de conferirea decoraţiilor „Virtutea
81