Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
luptători. Când eram copil, împreună cu alţi ştrengari, de multe ori scăpam
în măguri jucându-ne „de-a partizanii", făcându-ne colibe, scormonind
muşuroaiele rezemate de copaci în nădejdea că vom găsi... arme adevărate.
Era atunci un curent ciudat printre copii; moşnegii vorbeau numai despre
întâmplări din război, părinţii aveau cartele pentru pâine neagră, puşcăriile
gemeau, mulţi copii nu au crescut sub protecţia cuvenită, au fost anii
insomniilor hidoase...
Şi iată că într-o zi, acum câţiva ani, propunerea mea fermă, avându-l
înainte pe Gv.V. la... ultima anchetă în deplină libertate, a început să devină
„Muntele mărturisitor". Am simţit că eu trebuie să fac această corvoadă
grea, foarte epuizantă.
Citindu-l cândva pe Kazantzachis, m-am oprit la acest fragment, în
care G.V. e de regăsit ca într-o fotografie: „Câtă luptă, câtă nelinişte, ce
hărţuire a fiarei nevăzute, mâncătoare de oameni, ce forţe primejdioase,
cereşti şi diavoleşti sunt în bulgărele ăsta de ţărână!"
La Suceviţa trăind, de unde omul hăituit a trebuit să plece curând
după eliberare, am cunoscut pe mulţi din cei care sunt subliniaţi aici, pe Ion
Vatamaniuc, de taifasul căruia m-am bucurat, pe Vasile Marciuc pe care-l
vedeam seara cu trompeta la subsuoară, cântând până noaptea târziu aşezat
pe un trunchi în marginea codrului, pe energica Paraschiva şi bătrânul
sculptor în lemn Dumitru Bocicu, pe Nataliţa care e tot mai rezervată, pe
vânătorul Ion Husarciuc, la zarea lămpii căruia am auzit multe istorii
cinegetice, bucurându-mă de ospitalitatea nevestei Paraschiva, nelipsită din
bucătăria nunţilor; despre apropierea de părintele Casian Bucescu nici nu
am loc pentru a scrie destul aici. L-am cunoscut şi pe Constantin Ţinu
Mihailescu, chiar când voia să doneze o bucată de pământ pentru ctitorirea
unui schit, şi pe Constantin Roteliuc, braconier, cântăreţ la armonică, pe
Avram, Glicheria şi Traian, pe Vasile Zaremba şi pe omonimul său,
paznicul Traian, pe Nicolae Bodnărescu, mare meşter, cantor şi neîntrecut
în măscări, o bucurie a copilăriei mele; şi pe Ioniţă, un om statornic în
convingeri, distrus de comunism, adânc marcat, cu chip de călugăr rătăcit,
şi pe „savantul" I. Chiraş, şi pe Nicu Senegeac, şi pe Toader Mihailescu,
veşnic zâmbitor, pe Nicolae Bujanovschi şi pe Toader Chiraş, şi pe Traian
Brăilean, un om distins, cu chip de icoană. Dar şi din familiile altor
„haiduci" mi-am apropiat prieteneşte pe Vladimir Macoveiciuc şi pe Elena,
sora sa, pe Gheorghe Motrescu, fratele celebrului Vasile Motrescu, pe
rudele lui Constantin Cenuşă ori ale lui Cosma Pătrăuceanu. L-am cunoscut
şi pe... gazetarul Gv. Bujdei, pe căpitanul jurist Ioan D. Popescu şi pe mulţi
alţii care se ivesc pe parcursul acestui volum de spovedanii.
Am inserat în cuprinsul fluxului epic şi nume reprezentative din viaţa
culturală şi eclesială, personalităţi excepţionale care au îndurat suferinţe
fără precedent în închisorile noastre deschisa generos pentru a decima
297