Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
filosofie Alexandru Ştefănescu, de undeva din Oltenia şi un ambasador în
Ungaria, care avea două mandate de condamnat, unul vorbind despre
muncă silnică şi altul vorbind de privare de libertate pe o perioadă de
douăzeci şi cinci de ani. Ambasadorul vorbea foarte puţin, era speriat şi
trist. Eram simpatizat de toţi, căci aveam curajul de a-i înfrunta pe gardieni
şi a le cere drepturile cuvenite. Le ceream cearşafuri, pături, le arătam
sângele nostru sorbit de ploşniţele pe care le striveam pe ziduri...
Aceşti oameni au fost de acord cu greva. Am refuzat în bloc cafeaua,
masa de prânz, deşi, e uşor de închipuit, toţi ne clătinam de foame şi a
refuza puţina hrană care ni se dădea era un lucru extraordinar. Cei doi
inspectori în vârstă, unul de şaptezeci şi opt de ani şi altul de vreo şaptezeci
şi şase, ne-au adresat rugămintea să-i înţelegem, că ei nu pot face front cu
noi. Am vorbit cu generalii amintiţi şi ei mi-au spus că era bine să fi refuzat
şi masa de seară, căci sigur i-am fi obligat pe conducătorii închisorii să-l
transfere pe bolnav la infirmerie.
Greva a eşuat; am primit toţi masa de seară. Atunci am apelat la
strategia amintită, la scoaterea lui Gheorghe Cazacu pe culoar. Dar între
timp eu i-am spus lui Gheorghe ce aveam pe suflet:
- Tu vei scăpa sigur. Tu vei ajunge acasă, am o rugăminte la tine: să
mergi la Nataliţa şi să-i spui că tot ce am vorbit noi rămâne neclintit. Dacă
maică-sa o ceartă ori nu o primeşte acasă, să meargă la mama mea şi să
rămână acolo până când voi veni şi eu, acolo să rămână, căci vom fi
împreună.
- Nici o grijă, mă asigură Gheorghe.
După aceste cuvinte, după cum am spus, am fost dus la izolare şi
după cele şapte zile de infern am ajuns din nou în celulă. Toţi din aceeaşi
osândă m-au îmbrăţişat şi s-au bucurat de întâlnire, convinşi că planul
nostru de salvare a unui confrate a reuşit.
- Bravo, Gheorghe a fost dus chiar a doua zi din celulă la infirmerie!
Şi să vedeţi un gest uriaş! - confraţii ne-au rezervat, de pe parcursul celor
şapte zile de izolare câte şapte felii a câte o sută grame de pâine, şapte sute
grame de pâine, mie şi lui Caceauna.
C.H.: Incredibilă solidaritate! Se împlinea acolo sublimitatea
cuvintelor lui Hristos: „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca
sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15, 13.).
Gv.V.: De nenumărate ori Evanghelia şi-a împlinit mesajul în
închisori! Şi, ca să nu ne abatem, trebuie să spun că pâinea aceea ne-a
înviat.
C.H.: Era o împărtăşanie. Era euharistia care dă viaţă.
Gv.V.: Cu adevărat!
Bun, ne-am bucurat pentru Gheorghe, pentru şansa lui. Ştiam ce se
întâmplă în afară, ştiam că bolnavii cu suferinţe incurabile vor fi eliberaţi;
137