Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Muntele</strong> m\rturisitor<br />
vergea de cauciuc. I-am dat inelele, dar nu a fost mulţumit - scobitura din<br />
toc arăta că mai era loc pentru ceva. M-a bătut iarăşi şi i-am dat şi cerceii,<br />
între timp a aflat despre toate acestea căpitanul de lagăr, ofiţerul, şi el<br />
flămând după aur. Când nu după multă vreme comandantul care m-a bătut<br />
a fost eliberat, la plecare i s-a făcut o percheziţie. Avea în cufăr o haină<br />
frumoasă, ungurească şi o pereche de cizme luxoase, în tocurile cărora,<br />
prietenii cizmari i-au ascuns aurul primit de la mine. Percheziţia a fost<br />
scurtă, fiindu-i reţinute cizmele. Demontate rapid, acestea au fost aruncate<br />
pe margine. Ofiţerul deveni posesorul bijuteriilor. Eu, care trebăluiam de<br />
ici-colo cu încălţămintea pe umăr, am văzut toate acestea. L-am zărit şi pe<br />
comandant care, văzându-mi satisfacţia, şi-a muşcat pumnul ridicat<br />
ameninţător. Căpitanul mai găsise în cizmele din cufăr şi un ceas de aur.<br />
Bucuros, mi-a înlesnit porţii generoase la masă, din care se împărtăşeau şi<br />
confraţii din jur..."<br />
A urmat o scurtă perioadă de muncă în mină şi apoi a sosit ordinul<br />
eliberării; s-au citit declaraţiile prizonierilor luate la intrarea în lagăr.<br />
Comisia stabilea loturile care aveau dreptul de a se întoarce acasă. T.C. ne<br />
spune că din patru mii cinci sute de prizonieri, în viaţă au rămas vreo şapte<br />
sute. Eliberarea venea în toamna lui '48. Foştii prizonieri au primit bocanci<br />
cu talpă de lemn şi feţe din foaie de cort, salopete şi şepci ruseşti, pâine,<br />
alimente şi... confort în vagoane, scânduri geluite; după o oprire la Bălţi au<br />
fost predaţi românilor într-o unitate militară din Focşani de unde au fost<br />
distribuiţi în toată ţara. Toader avea atunci 26 de ani şi jumătate. A fost<br />
reţinut timp de o lună la magazie, transportând cu caii lemne şi alimente,<br />
produse de abator; ispitit de o bucată de carne, după atâta regim de lagăr,<br />
era în pericol să piară intoxicat, cum a murit vecinul său Gheorghe Moloci,<br />
intoxicat de D.D.T., ori nu de mâncare ci de foame şi sete, ca şi consăteanul<br />
său Nicolae Moroşan a lui Ştefan, pe care l-a bocit două zile aşteptându-şi<br />
rândul la groapa comună.<br />
Toader Clipa, povesteşte acelaşi „film" ca şi academicianul<br />
<strong>Constantin</strong> Ciopraga. Ne spune că rugăciunea nu era permisă, că zilele de<br />
mare sărbătoare creştină treceau ca oricare altele, fiind doar în interior trăite<br />
cu nedescrisă emoţie şi durere; spune că în cei patru ani şi jumătate de lagăr<br />
nu a văzut un medic, nici un medicament, că oamenii nu se tundeau şi nu se<br />
bărbiereau, că alergau înnebuniţi după un porumb fiert ori după un cap de<br />
peşte aruncat chiar în latrina internatului, că mâncau varză şi pâine alterată,<br />
peşti aproape descompuşi, broaşte, şoareci şi câini; corespondenţa, o carte<br />
poştală la un an, apoi la opt sau şase luni câte una, era aruncată de cenzură<br />
dacă cuprindea mai mult de douăzeci şi cinci de cuvinte. Dombasul era<br />
urâcios, negru, pietros, acoperit doar de tufe de pelin, în lagăr, cine ştie<br />
pentru câtă vreme, după eliberarea sa au rămas încă în sclavie grănicerii,<br />
jandarmii şi cei din SS. Gerul de peste -45°C, foamea, bolile, îi vor fi trecut<br />
19