Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

206
Constantin Hrehor
sceleraţi. De exemplu, unul Romilă, de la Iaşi, fost agent SSI (Servicul de
Siguranţă al ţării). Nu ştiu cine şi cum l-a bătut, îl cunoştea pe unul Balici,
de la Iaşi, pe Sava Dumitrescu, şeful Brigăzii L (legionari) care îl avea sub
ordinele lui. Ei nu mi-au spus cine l-a bătut şi cum a înnebunit. Romilă era
complet nebun, nici nu vorbea, numai urla, striga ca un animal, îmi
amintesc de asemenea de un paraşutat din Germania, de un legionar, unul
Sasu. Acesta a vrut chiar să se sinucidă; s-au folosit metode grozave
împotriva lui. Nu ştiu dacă s-a eliberat sau a murit. Era nebun, la Gherla,
foarte grav. Aproape în fiecare celulă era câte unul care se auzea urlând, în
Jilava am avut aproape pe unul Vasile Ţârţu, un ungur; el spunea: „Nem
Ţârţu Vasile, Ţârţ Vas". Se scula câteodată noaptea şi urla la geam de te
speriai, ca o fiară. Urina în pumn şi bea, mămăliga o arunca afară, era
nebun de tot.
C.H.: Pe aceştia nu-i lichida
Gv.V: Nu, stăteau cu noi prin celule, ne amplificau teroarea.
C.H.: Să înnebunească şi cei care stau cu ei!
Gv.V: Erau probleme, în sfârşit, încă un caz deosebit de la Gherla.
Cum am spus, închisorile, oricât s-au vrut a fi locuri de distrugere,
spirituală a omului, chiar dacă în plan fizic mai reuşeau să facă ceva, pe
plan spiritual nu prea au înregistrat succese. Se găseau preoţi care ţineau
echilibrul spiritual şi, chiar dacă nu erau preoţi, era câte un om mai religios,
mai cunoscător al dogmei creştine, care ţinea locul unui preot. Se făceau
rugăciuni, se povestea din Biblie. Tot timpul era o întreţinere a flăcării
spirituale, încât nici în libertate nu se reuşea o asemenea emulaţie. Aici
n-aveam alt ideal decât să supravieţuim. Pentru aceasta luam măsuri ca să
contracarăm teroarea şi situaţia cotidiană. Fizic n-aveam cum, căci hrana ne
distrugea, bătaia ne distrugea, dar spiritual noi nu cedam. Asta a fost ceva
extraordinar.
C.H.: Forţa spiritului! Cunoaşterea idealului, oamenii providenţiali!
Un exemplu, peste care din păcate trece încă şi acum indiferenţa Bisericii
ar fi, dintre neclerici, „sfântul închisorilor", Valeriu Gafencu, deţinut
tuberculos îngrijit de studentul medicinist Lefa la Târgu Ocna, el însuşi un
ucenic „mistic". Acolo a avut loc miracolul convertirii pastorului
Wurmbrand, trecut prin demascări, torturat şi măcinat de tuberculoză.
Gafencu i-a dat pastorului antibioticele sale, refuzând să le primească,
considerând că la epuizarea pe care o simţea, nu ar mai putea avea vreo
acţiune. Evreul eretic Wurmbrand s-a botezat în rit ortodox - ca şi N.
Steinhardt - dar după eliberare, emigrând, s-a întors la protestantism.
Alături de Gafencu, omul epifanic, nu trebuie uitaţi nici martirii Gioga
Parizianul, trecut prin etuvă, salvat ca tinerii din Babilon, luminat la chip ca
şi părintele care, în tortură fiind, auzea de la camarazi: „Strigă, părinte, că
te omoară!" - acesta, nefiind altul decât preotul Dumitru Bejan care replica: