Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

108
Constantin Hrehor
care să pot să apelez. Când a coborât la vale, Toader avea încărcată sania cu
lemne. Ducea pe pârâu la vale lemne şi le depozita undeva. Când a fost
aproape, în faţa mea, am aruncat cu un bulgăre de zăpadă. El s-a oprit, a
înţeles. A fost cu fraţii mei la vânătoare, de aceea l-am reperat şi mi-am
spus: „Cu el pot să fac legătura". S-a oprit. S-a uitat. Eu atunci am ieşit de
unde eram ascuns şi i-am făcut semn. El s-a uitat în faţă, în spate, nu era
nimeni. Degajat, a venit la mine, întrebându-mă:
- Ce faci, Gavriluţă
- Fac rău, bădie Toadere. Murim. Sunt cu Mateienii aici şi nu avem
nimic de mâncare. De două zile n-am mâncat nimic... Ce zici, poţi să ne
ajuţi cumva, să mergi pe la ai noştri, să...
- Nu mă duc nicăieri. Eu am să vă aduc de la mine. Nu mă duc, că nu
vreau să fac legătură cu nimeni.
- Matale cum poţi să iei mai multe alimente Nu vor bănui căruţaşii
sau cei de la magazin
- Eu iau pâine pentru cal. Că mie îmi convine să dau trei pâini la cal. Una
dimineaţa, una la amiază, pe lângă fânul pe care îl mănâncă... Când mă
întorc la deal vă dau două pâini şi calului n-am să-i dau..."
Ne-a adus două pâini, o bucăţică de cârnaţ şi slănină. Aşa mănâncă
un muncitor iarna. Ce să mănânce Ceva consistent, hrană rece. Dumnezeu
ne-a scos pe omul acesta să ne salveze! Zice:
- Mâine dimineaţă, dacă stai aici, am să-ţi aduc de-acasă ceva
pregătit. Am să vă mai dau şi câteva pâini. Voi lua mai multe de la
magazin.
N-am mai aşteptat să înnopteze. Am văzut că securitate nu e, am
ocolit locul şi m-am dus la ai mei spunându-le cum am avut întâlnirea.
- Suntem salvaţi! M-am întâlnit cu Toader Mihailescu - ei îl
cunoşteau -, mi-a dat două pâini şi slănina asta, o sticlă de lapte fierbinte,
mămăligă caldă, ochiuri...
A fost ceva dumnezeiesc! Am scos cele primite aproape plângând de
bucurie. Ne-am uitat şi am făcut semn din cap unul la altul, cum Dumnezeu
nu ne lasă şi ne trimite, în zilele amare, câte un om extraordinar, salvator.
Astfel, prezenţa lui Toader Mihailescu, a acestui om faţă de care sunt
veşnic recunoscător, a însemnat salvarea noastră timp de o lună de zile. Am
supravieţuit iarna, biruind gerurile, vântul, foamea, dar ne aştepta o nouă
încercare şi mai cumplită, primăvara! De ce Când s-a arătat soarele, a
trebuit să trecem printr-o bruscă prefacere de temperatură. Ca un fulger
care îşi descarcă energiile am simţit prin coloana vertebrală un fior care
mi-a înmuiat toate mădularele. Mi-am amintit de câinii care rezistă toată
iarna în ger, iar primăvara mor. Diferenţa de temperatură pe un organism,
mai cu seamă slăbit, înseamnă sfârşitul acestuia. Aici insist, spre primăvară
ne-am întâlnit cu moartea.