Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

280
Constantin Hrehor
partidul.
Cu toate că aparţine altui segment de timp, în marginea celor
consemnate, o evocare cred că merită înscrisă, din care se va vedea cât de
supusă a fost stresului existenţa mea de... om liber. Lucram la Mase
plastice; locuiam, retras noaptea, la un macedonean; munceam noaptea şi
câştigam în douăzeci de zile mai mult decât un salariu obişnuit într-o lună
de zile. Tracasat de anchete şi urmăritori, i-am spus doamnei casiere care
ne aducea de la Ministerul Finanţelor salariile că aş dori să părăsesc
Bucureştiul, să mă pierd pe undeva prin Ardeal. Frumoasa doamnă Doina
avea un drum la Timişoara. Am întrebat-o dacă pleacă cu vreo maşină şi
mi-a spus că va merge cu avionul. Mi-a făcut propunerea să o însoţesc.
M-am retras politicos, ştiind ce preţuri practică aviaţia. Doamna, care nu
ştiu de ce mă agrea deosebit de mult, mi-a oferit bani de bilet şi mi-a spus
să merg la agenţie, să iau o maşină, pe care va plăti-o ea, să ajung în Obor,
la adresa unde locuieşte. Aşa am făcut; la ora indicată am mers cu un
microbuz la aeroport. Un cetăţean stătea deoparte. Când am fost văzut cu
doamna Doina, a tresărit, s-a bucurat. Cetăţeanul de care vorbesc s-a aşezat
în spatele nostru; avionul a pornit, a făcut o escală la Arad şi una la
Timişoara. La urcare, geanta, singurul bagaj pe care îl aveam, mi-a fost
reţinută. O voce, în microfon, porunci: „Dl Vatamaniuc să poftească să-şi ia
servieta". S-a efectuat controlul, în spatele avionului o stewardesă mi-a dat
geanta. Făcându-se nişte locuri libere, ne-am mutat dincolo de aripa
avionului, spre pilot, ca să putem vedea panorama de sub avion. Cetăţeanul
dubios ne-a suspectat că, retraşi aproape de pilot, avem în plan deturnarea
aparatului, cu scopul de a fugi în străinătate. S-a deplasat urgent lângă noi,
dar noi ne-am văzut de treaba noastră, atenţi la priveliştea fascinantă de sub
avion. Eram într-o zonă, în zbor jos, prin care puteam ajunge în Ungaria ori
Iugoslavia, în fine, am ajuns la Timişoara. Doamna avea bilet dus-întors, eu
nu aveam pentru întors. La ghişeul vizelor, un maior de la grăniceri mă
interpelă astfel:
- Staţi aşa. Unde mergeţi
- Să fac viza.
- Cum te numeşti dumneata
Dar asta a fost numai ca el să mă recunoască, să fie sigur de
identitatea mea.
- Vatamaniuc. Se uită la mine aşa, clătinat, îmi zise:
- Da, faceţi viza. Dar dumneata n-ai de făcut viza!
- Nu, pentru doamna", explic eu.
- Aha! Dumneata nu mergi înapoi
- Nu.
- Bine...
Toată ziua a umblat după noi prin oraş, îşi făcea misiunea. Eu m-am