Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

162
Constantin Hrehor
ochelarii cu care nu vedeai nimic. Mă lua de braţ, mă sucea, mă ducea nu
ştiam pe unde. Mă băga în birou. De la masă mi se puneau întrebări. Unul
îmi punea întrebări şi celălalt scria, „întrebare:..., Răspuns:...". Şi eu
răspundeam la întrebările lor. Mi se aducea gamela cu terci acolo. Mâncăm
terciul şi continuam ancheta. La 1.00 ei plecau la masă, eu plecam însoţit
de plutonier în celulă. Acolo găseam ciorba de fasole sau de varză. Rece.
Mâncăm şi stăteam. Nu mult, căci mă scoteau iar la anchetă. Seara, la fel.
Mă duceau târziu în celulă, găseam gamela cu mâncare, mâncăm şi mă
culcam. Nu stăteam mult, căci iar venea plutonierul: „Scoală!", îmi dădea
ochelarii, îmi trăgeam pantalonii, zeghea pe mine, bocancii în picioare, fără
şireturi, fără ciorapi, şi iar la anchetă. Acolo era un reflector pe masă,
aşezat în faţă. La fel, întrebări, răspunsuri... Când nu le convenea cum le
răspundeam, se scula Ţoanţă. Se ridica nervos:
- Ce-am vorbit cu tine, mă banditule
Tortură, picioare, pumni şi palme. Căutau să mă convingă că ei ştiu
totul.
- Uite, îţi spunem noi dacă tu nu vrei să spui...
Uite aşa, aşa şi aşa, chestii pe care le ştiau, despre nişte gazde pe care
eu nu le-am descoperit. Unele se autodenunţaseră. De exemplu, Neculai
Zaremba, Filip a lui Costan, Vasile Zaremba a lui Ion. Ei se denunţaseră şi
nu au fost arestaţi niciodată. Eu nu le-am vădit pentru că ştiam că nu sunt
arestate înaintea mea. Atunci am spus şi alte gazde.
Ţoanţă înjură:
- Dar cutare nu ţi-a fost gazdă, dar cutare, cutare... Dumitru
Zaremba nu a fost Păi noi să ţi-i spunem
Şi bătaie...! Atunci am văzut că ei ştiu. Am mai spus eu încă vreo doi
inşi, de care ei nu ştiau. Mi-au mai spus ei încă vreo doi, de care credeam
că ei ştiu. Dacă au ştiut de aceştia, mi-am zis, ştiu de toţi. ~n mare parte, ei
au fost arestaţi înainte cu două luni. După mine au fost arestaţi vreo trei. Ei
mi-au dat numele la aceia pe care îi ştiau şi care într-adevăr au fost gazde şi
despre care eu credeam că nu se ştie, că n-au fost arestaţi până la arestarea
mea. Dacă n-au fost arestaţi, mi-am zis, nu-i spun, că ei nu-i cunosc. Când
colo, ei mi-au pomenit numele lor şi au spus: „Noi să ţi-i spunem Spune
tu, banditule!". Şi bătaie. Mi-am dat seama că e o prostie să ascund ceea ce
ei deja ştiu. Dar ei nu-i ştiau chiar pe toţi. ~n sfârşit, a fost o şmecherie de-a
lor, o viclenie.
C.H.: Cum v-au bătut Cu piciorul, cu bocancul
Gv.V.: Cu piciorul, cu bocancul, cu pumnul. Mă dădeau jos şi apoi
mă zdrobeau cu picioarele. Era unul voinic, tân ăr, când dădea cu pumnul te
duceai urgent jos. Acolo, jos, sub picioare te zvârcoleai ca peştele. După
aceea se opreau:
- Ţi-a venit mintea ~ţi aduci aminte Scoală!