Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

70
Constantin Hrehor
mai putea interesa astăzi pe mulţi, în epoca Internet-ului şi a altor
sofisticate invenţii...
Când ploua, stăteam sub brazii stufoşi, seculari, cu crengi dese prin
care nu pătrundea ploaia. Chiar şi când în alte locuri ploua câte o lună de
zile, sub brazii bătrâni pământul rămânea uscat. Am observat, stând sub
aceşti copaci protectori, nişte găuri în pământul neatins de umezeală, mai
mari şi mai mici. Atras de acestea, am încercat să le desluşesc prezenţa,
întâi am zis că sunt de la picăturile de apă, dar pământul uscat nu-mi
susţinea ipoteza. Deşi ploile erau favorabile călătoriilor, am rămas mai
multă vreme în zona cu pricina. Mii de musculiţe, de toate culorile şi
mărimile, umpleau văzduhul. Unele plonjau în găurile care mi-au atras
atenţia. Pământul fin ca pudra fugea absorbit înăuntru, se surpa şi, în afară,
prin gaura tot mai îngustată de pământul năruit veneau cartilagii, picioruşe
minuscule, resturile victimelor. Vietăţile prădalnice stau în pulberea fină,
pământii la culoare, aşteptând, ascunzându-şi inelele de pe corp. Erau nişte
ploşniţe sălbatice de dimensiuni diferite, după cum erau şi găurile-capcană.
Inelele, ca nişte armuri protectoare pe corpul lor, aveau valoarea unor
resorturi care le aruncau afară după victime şi le ajutau să debaraseze
găurile după ce le devorau. Erau acestea, desigur, nişte insecte carnivore.
~ntr-o altă împrejurare am făcut o altă observaţie, într-o văgăună,
după ce mi-am instalat un bordei, am văzut un brad răsturnat. Locul era
mlăştinos şi copacul a căzut cu rădăcinile în sus, împresurat de ţărână.
Căutând în dreapta şi în stânga posibile locuri de retragere la vreme de
ananghie, am observat între rădăcinile arborelui doi ochi mari şi o gură
mare. M-am dat puţin înapoi, închipuindu-mi că este un şarpe. Era o
broască însă - şi e de reţinut că eram la o altitudine de o mie metri! Era o
broască, nu din cele scârboase, şi una mare, curată, maronie, sclipitoare.
Locul era umed şi acest mediu îi era prielnic. Ce căuta acolo, de unde a
venit la această înălţime şi de ce stă pe loc, nederanjată de prezenţa noastră,
de trebăluiala noastră în gura colibei Am văzut-o în acelaşi loc, nemişcată,
în mai multe zile până când, într-o zi, inundată de căldura sufocantă, spre
seară a plecat. Nu prezenţa noastră a deranjat-o; spre miezul nopţii, a trecut
peste păduri un nor răcoros şi curând şi-au făcut prezenţa tunetele, şi
fulgerele, şi ploaia. Vecina noastră nu s-a arătat la bordeiul ei câteva zile;
am zis că nu vom mai vedea-o. După câteva zile însă, deşi erau încă tulburi
peticele de cer pe care le zăream printre cetine, ploaia s-a oprit şi dimineaţa
a răsărit iarăşi soarele. Interesant - broasca şi-a făcut apariţia! Atunci,
văzând-o întoarsă acasă, bucuroşi că vecina nu a mers aiurea în lume,
ne-am zis că aceasta este o broască meteorologică, barometrică. Ne era
clar: când pleca broasca - ploua; când venea la cuibul ei - se arăta căldura,
uneori seceta. Trebuie să spun că am remarcat că această specie este rară,
că acest exemplar pe care l-am studiat îndelung are mulţi duşmani - şi