Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
Voi aminti că înainte de drama de la Rusca, moartea eroică a fraţilor
Chiraş, împreună fiind încă cu ei, în timp ce am mers după alimente în
comuna Marginea la Toader Mihailescu şi întors apoi la fraţii amintiţi,
le-am adus nu numai hrana trebuitoare, ci şi o informaţie tristă - arestarea
gazdei principale din Voievodeasa, adică a lui Vasile Marciuc.
- Fraţilor, ce am aflat eu nu e prea bun.
- Ce-i au tresărit fraţii Chiraş curioşi, văzându-mă trist.
- E arestat Vasile Marciuc...
- Când Cum Soţia lui e acasă
Vestea căzu ca un trăsnet peste bieţii oameni, căci îşi pierderi astfel o
gazdă foarte bună, principală. Am mocnit împreună şi, după un răstimp,
când şi alimentele se terminau, am hotărât să merg din nou în Marginea, să
aflu detalii despre soarta lui Vasile.
Voi relata momentul când acesta, supus unei probe grele, nu a
rezistat când Securitatea s-a folosit de un joc abil, punând-o în centru pe
nevasta sa. Cum a fost A primit o veste cumplită: vestea că soţia sa este
arestată. Efectul psihologic a fost neaşteptat. Copiii erau în grija vecinilor.
Casa era păzită continuu de o santinelă. Nu ştia nimic despre rostul
gospodăriei. Şi, peste toate, o informaţie şi mai devastatoare, perindată prin
sat: nevasta lui Marciuc a înnebunit în închisoare! A fost dus ă la Socola, în
Iaşi. Era o diversiune pe care eu am intuit-o imediat. Numai Securitatea
arunca acest gen de nade destabilizatoare.
E prea uşor de închipuit că nimeni dintre cei incluşi în sistemul
concentraţionar nu putea furniza astfel de informaţii, căci puşcăriaşii aveau
un regim mai dur decât leproşii ori alţi bolnavi izolaţi din cauza bolilor
molipsitoare. Vasile Marciuc, aflând o informaţie pe care nu a distilat-o cu
prudenţă, a devenit o victimă psihologică care, spun limpede, l-a făcut din
om neom. Pentru mine, această transformare a devenit un mare pericol. Mă
urma pe cărări imprudent, cu capul în jos, gânduriu; îşi smulgea fire din
barbă, nu se uita cu atenţie în stânga şi în dreapta, parcă fără să
conştientizeze unde e, mă călca pe picioare. Nu auzea frunzele pe care eu le
auzeam căzând, era preocupat numai de problemele sale...
Mergeam împreună tot mai rar într-un canton silvic, la un brigadier
pe care acum nu mi-l amintesc, care nu era departe de capătul satului, un
conformist comunist, aspru cu oamenii locului, membru de partid
periculos... Marciuc, cum spun, nu mai avea reacţii în care să-mi pun
încrederea, avea deja o modificare psihică foarte profitabilă pentru agenţii
care de abia aşteptau să întâlnească şi să folosească astfel de exemplare.
C.H.: De aici şi până la capturare nu sunt mulţi metri...
Gv.V.: Da, aşa-i! E însă şi aici un ghem care se vrea descâlcit. Ca să
fiu obiectiv, trebuie să spun că prinderea mea, inevitabilă în cele din urmă,
presupunea trădarea, căci eu oricum nu aveam de gând să mă predau, deşi
143