Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

150
Constantin Hrehor
zicea lumea. Am stat un pic, acolo era plantat grâu, porumb, am scos capul
să văd cât s-a distanţat miliţianul, în timpul acesta, când eu mă uitam, au
apărut după colţul gardului de la fabrică directorul Magopăţ cu portarul.
Eu, repede cu privirea în jos, cu furca în mână, mă întorc şi plec încolo.
- Alo, tovarăşe, ce cauţi dumneata pe aici
- Caut o vacă. Am cosit toată ziua şi am avut vaca legată de un
clenci, a rupt lanţul şi a plecat, vreau să văd dacă nu e pe aici. Mă tem să nu
fie printr-un trifoi...
- Cine eşti dumneata, de unde eşti
- Lasă-mă, domnule, în pace! Eu caut vaca şi dumneata mă întrebi
cine sunt Sunt din Marginea. Zic aşa şi merg în continuare. Ei după mine,
insistenţi:
- Unde stai, domnule, în Marginea
- Pe Havriş stau, răspund şi ajung în zona unde sunt casele. Unul,
poreclit Holbechi, cosea acolo.
- Doamne ajută!", îi zic creştineşte. Cosaşul se uită nedumerit la cei
care veneau după mine.
- N-ai văzut o vacă roşie pe aici
- N-am văzut.
- Coseşti de mult
- Dinaintea ploiţei care a fost.
- Mi-a spus cineva că a văzut-o şi, când i-am dat de urmă acolo, am
văzut că din drum a făcut-o încoace, dar aici nu-i mai găsesc urma.
Urmăritorii, după mine. ~n acest timp, cât am fost pe deal, s-a dat
alarma la fabrica de cherestea, unde era o parte din batalionul care umbla
ziua prin sat şi făcea pază pe la gazdele noastre. Membrii acelui batalion
dormeau în fabrică, noaptea ieşind la pândă. M-am uitat în urmă. Soldaţii
săreau peste gard, la numai vreo două sute de metri până la mine. Trăgeau.
N-am auzit strigând, doar trăgând. Cei doi au mărit viteza după mine. Am
mărit şi eu viteza. Când să mă ajungă, când mai aveau un metru, s-au oprit
cu ochii în furca mea. M-am strâmbat urât şi paznicul a căzut, cum cade
bradul, în cartofi. Directorul, care era în spate, s-a întors şi a fugit. Am
scăpat de ei, dar pericolul era întreţinut de militari, de automate. Trebuia
să-i păcălesc şi pe aceştia. Mă îndreptam spre Suceviţa; mai aveam vreo
două sute-trei sute metri, pe terenul agricol, şi intram în lunca situată pe
malul apei.
Acolo eram salvat; printre răchiţi, i-am văzut pe urmăritori - au
trecut apa pe partea cealaltă, să-mi taie calea, ca să nu scap în pădure.
Dincolo de apă se întindea un alt teren, numit „Izvorul". O răchită
rămuroasă, încâlcită în apă, cu crengile petrecute de apa curgătoare mă
ascundea cum nu se putea mai bine. Am sărit în băltoacă şi, numai cu capul
afară, am stat sub crengile aplecate ale copacului. Urmăritorii au trecut