Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

56
Constantin Hrehor
timpul zilei care a urmat am trecut drumul Solcii spre Arbore, cu anumite
ocolişuri, coborând pe câmpul Rădăuţilor până la apa Suceviţei. Am intrat
în pârâu, ca să mi se piardă urma, apoi, prin Vârful Piesei, prin bârloagele
mistreţilor, tocmai ca să nu-mi ia câinii urma. Eram astfel pierdut ca piatran
apă.
Am ajuns în Marginea, la o gazdă; m-am odihnit şi am primit
alimente pentru câteva zile, după care m-am întors la fraţii mei de
pustietate şi nădejde.
C.H.: Zona ilustrată îmi este foarte cunoscută şi chiar evenimentul,
pe cum l-aţi descris, e încă foarte exact în memoria celor care locuiesc pe
Pârâul Boului, unii în calitate de... martori la cele relatate. Să continuăm în
aceeaşi notă.
Gv.V.: Voi cere îngăduinţa să consemnăm un moment deosebit de
interesant care, la vremea respectivă, m-a pus într-o situaţie din care foarte
greu am reuşit să ies.
~ntr-o zi anume, vărul meu Traian Brăilean, prin fratele meu Ion, m-a
chemat la o întâlnire, asigurându-mă că mă poate ajuta cu hrană. Era o
noapte din anul 1953; am mers la casa lui Traian aşteptându-l în pândă,
camuflat, să nu fiu văzut de membrii familiei sale. El, într-un târziu, a
venit, a trecut prin curte spre grajd şi am stat de vorbă cu el. Era om de
încredere, prieten cu fratele Ion, tovarăşi de vânătoare. Când m-a văzut s-a
bucurat şi m-a dus în şură, mi-a dat să mănânc şi mi-a zis scurt: „Mâine
vom sta de vorbă". ~n noaptea aceea am stat singur. Traian a venit la mine
în ziua care a urmat şi a stat mult de vorbă cu mine. Mi-a spus aşa:
- Gavriluţă, eu te voi ajuta în situaţia în care eşti. Să nu apelezi la
nimeni, te voi avea în vedere, dar te rog să-mi faci un serviciu..."
Să mi se permită o precizare: Traian Brăilean era într-un proces cu
cumnatul său Toader Chiraş, pe o chestiune de avere; mama lui Traian,
Brăileanca, o fire ciudată, a încredinţat averea lui Toader, iar Traian,
nedreptăţit, cum ştie toată lumea şi astăzi, s-a simţit ofensat. Motivaţia
mamei, foarte prezentă în conflictele secolului trecut, era căsătoria lui
Traian cu o fată pe care nu o agrea, pe care nu a primit-o în casa ei. Traian,
om cu foarte mult bun simţ, ca să nu o supere pe mama sa, şi-a făcut o casă
mică în curtea mare a mamei, lăsând-o în încăperile largi ale casei ei,
convieţuind cuviincios alături de nevasta şi copiii săi. Era supus întru toate,
trebăluind cu pricepere în gospodărie, evitând orice neînţelegere. Traian,
nedreptăţit de mama sa, s-a judecat cu Toader Chiraş, cumnatul, ani de zile.
Avocaţii, corupţi ca întotdeauna, au avut mult de câştigat din acest conflict.
După vreo zece ani de judecată a câştigat, în cele din urmă, datorită gurii
bogate şi influenţelor, Toader Chiraş. Traian, pe bună dreptate intrigat,
văzând că legea nu se respectă şi că nicăieri nu-i dreptate, mi-a propus să-l
împuşc pe Toader. Propunerea, se înţelege, m-a pus într-o situaţie