Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

286
Constantin Hrehor
discuţie şi cu persoanele care o administrau. Gazetăriţa şi-a făcut drum
acolo şi a constatat nereguli, a fost ademenită să acopere situaţiile găsite,
corupţia prin şantaj, ilegalităţile prin daruri. Mă rog, era o fundaţie cum
sunt multe în ţara noastră la ora actuală, în care banii străinilor, vărsaţi
pentru acţiuni umanitare oneste, se prefac în chefuri şi dezmăţ. Şi când pui
că cucoanele, de la nivelul acestei... etici, aveau cuvinte de ocară faţă de
haiducii care piereau în munţi pentru dreptate şi cinste!
C.H.: E, desigur, pe lângă atâtea alte confidenţe, şi aceasta demnă de
interes. Spuneaţi că şi în Bucovina, nu numai în Capitală, ori în alte oraşe şi
locuri mai semeţe, „ochii albaştri" ai celor care nu aveau somn şi vă păzeau
ca pe o comoară nepreţuită, ca pisica neagră, superstiţioasă, vă tăiau calea,
vă stricau ziua, altfel spus...
Gv.V.: Să punctăm una dintre cele consumate. Eram după un
concediu la Suceviţa, împreună cu soţia mea, prin 1978... înainte de a lua
trenul de la Rădăuţi spre Bucureşti, în gară m-au întâmpinat doi miliţieni.
- Cum te numeşti, mă întreabă unul.
- Vatamaniuc Gavril.
- Vă rugăm, luaţi-vă bagajul şi veniţi cu noi."
Am intrat în birou la şeful de gară; ei vorbiseră cu şeful de gară
dinainte.
- Pune valiza, dle Vatamaniuc, pe masa asta. Te întrebăm înainte de a
o deschide, ai carne de vânat
- Nu.
- Ai armament Ai muniţie
- Dar ce, armamentul se duce în valiză N-am nimic. Eu nu umblu cu
din astea.
- Bine, desf\ valiza.
Am deschis valiza, s-au uitat: nu-i. Caută în cealaltă valiză: nu-i.
Nimic din ceea ce-i interesa pe ei nu era.
- Ai fost denunţat că ai carne de vânat.
- N-am. Aţi văzut...
A venit trenul, am plecat la Suceava şi de acolo la Bucureşti. Am
ajuns seara la Bucureşti şi am întârziat pe la gară mai mult timp, deoarece
nu am găsit un getax. Am luat o camionetă, am întârziat mult în gară, era
noaptea târziu, spre ora 10. Când am ajuns în curte, ce văd Văd vreo cinci
indivizi:
- Hai, dle Vatamaniuc, de când te aşteptăm!
Imediat mi-am dat seama cine mă aşteaptă pe mine, că rudele mele
nu erau nicicum. Am tăcut, am deschis uşa, am intrat în casă; am aprins
luminile şi am pus în hol geamantanele.
- Dle Vatamaniuc, ca să nu pierdem timp, sunteţi obosit tare - îi
durea sufletul!, spuneţi-ne clar: armament aveţi