Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

254
Constantin Hrehor
zis. I-am răspuns: „Mă duc la cimitir, să mă rog la mormântul mamei, şi
plec numaidecât acasă." Pentru că eu nu ştiam unde este înmormântată
mama, m-am dus la cimitir cu cumnatul Avram şi cu sora Glicheria. Am
găsit mormântul mamei, am îngenuncheat, am zis „Tatăl nostru" şi, cu ei,
am plecat la casa lor. După masă am venit la Nicolae. Am stat, am mâncat
împreună, mi-a povestit foarte multe lucruri din comună, ce s-a mai
întâmplat, cum s-au eliberat fraţii mei, cumnatele. Am pus problema: „Ce
fac, unde mă angajez, că doar nu am nici cu ce mă îmbrăca". Aveam de la
Nicolae o pereche de pantaloni şi o haină. M-am angajat la mănăstire, pe
şantierul de renovare a mănăstirii. Acolo l-am găsit pe profesorul arheolog
Nicolae Puşcaşu, care a făcut şi el doi ani de închisoare. Era originar de pe
Valea Trotuşului, de undeva, dintr-o comună. M-a luat imediat sub
conducerea lui şi m-a distribuit la săpături arheologice; mă lua deseori la
măsurători. Trebuia consemnat la ce adâncime, la ce nivel s-au găsit urme
de foc, de monedă etc. Eu ţineam metrajul, el nota. îmi spunea să măsor
lungimea, adâncimea şi după aceea mă lua în cameră şi-l ajutam la lucrul
de birou. Apoi s-a îmbolnăvit, a făcut o pneumonie. Mi-a procurat o
seringă, streptomicină, penicilină şi i-am făcut injecţii. S-a îmbolnăvit şi
Petroniu Bulbucan, un monah tipograf alungat din mănăstirile Neamţului
prin Decretul 410. Acesta era şef de şantier, stătea într-o chilie foarte rece.
Avea reumatism extraordinar la mâini. A procurat şi el nişte medicamente
contra reumatismului şi i-am făcut şi lui injecţii. Maica stareţă m-a
remarcat acolo, ştia de mine de când am fost în pod la mănăstire. Mă
simpatiza. A venit odată jos şi mi-a spus:
- Dle Vatamaniuc, vino până aici.
Am privit-o respectuos. Era o femeie foarte plăcută, înaltă,
prezentabilă, din partea Botoşanilor, maica Xantipia.
- Dle Vatamaniuc, am dat dispoziţie astfel: dumneavoastră, la ora
12.00, veţi lua masa la bucătărie. ~n fiecare zi să veniţi la bucătărie.
- Săru' mâna, maică stareţă, vă mulţumesc. Aşa că eu nu-mi mai
luam mâncare de acasă, mâncăm acasă dimineaţa, la 12.00 mâncăm la
mănăstire, iar seara din nou acasă, la Nicolae.
C.H.: Nu vi s-a părut suspectă propunerea, provocatoare
Gv.V.: Nu, nimic, pentru că maicile mâncau şi ele acolo. ~n una din
zile, era duminica, am mers să culeg zmeură. Culegeam zmeură şi nepoata
mea, Viorica Roteliuc, soţia lui Mircea, îmi vindea fructele undeva, la un
centru de colectare. Eu îi predam coşul cu zmeură, iar ea venea şi îmi dădea
banii. Am făcut destul de frumoşi bani, din care, pe lângă salariul pe care îl
luam de la mănăstire, imediat mi-am cumpărat un costum de haine. Prima
dată însă mi-am cumpărat o pălărie, căci nu aveam. Mi-am cumpărat o
farfurie, o lingură, o furculiţă, un cuţit, încet, încet am intrat într-o viaţă
plină de speranţe.