Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

258
Constantin Hrehor
- Vin de la fratele meu şi merg la nepotul.
- Vreau să stau un pic de vorbă cu dumneata, eşti bun
- Da, vă rog. Merg spre el, îmi dă mâna:
- Dle Vatamaniuc, vreau să vă spun ceva. Ştiu că eşti om de
încredere, că ai suferit mult, te-aş sfătui să părăseşti comuna."
M-a surprins. Aşa un efect de revoltă au avut aceste cuvinte ale lui
asupră-mi, încât am întins mâna şi i-am spus repezit:
- Vă mulţumesc.
Am dat mâna şi am plecat. Ştiam că, şi eu fiind jandarm pe la diferite
posturi, atunci când aveam un astfel de om pe raza postului eram obligat s ă
fac un fel de dare de seamă, o notă zilnică despre el: cu cine vorbeşte, ora,
cu cine se întâlneşte, ce face, cu ce se ocupă etc. Am zis: asta face şi el
despre mine, categoric, Şi acum, el, ca să scape de această obligaţie, că e
greu să dai zilnic o notă, mai ales că el nu mă ştia şi nu mă putea urmări, şi
să scrie nişte minciuni nu avea cum, găsi această cale, să plec din comună.
Făcea un raport că Vatamaniuc e plecat şi scăpa. Peste vreo două zile, în
timp ce veneam la nepot acasă, pe o uliţă care merge la deal, în gura uliţei,
l-am văzut pe Ilie Cazacu a lui Onofrei, fratele lui Gheorghe Cazacu. Eram
prieteni, el fiind cu vreo doi ani mai mic ca mine, prieteni de la şcoală. Mă
opreşte şi-mi zice:
- Dl Gavriluţă (aşa îmi spunea el), eşti bun să vii până aici Vreau
să-ţi spun ceva."
Am trecut drumul şi am mers la el. Dau mâna şi zic:
- Ce faci, Iliuţă
- Bine.
- Ce vrei să-mi spui
- Dl Gavriluţă, am fost undeva şi ce am auzit eu nu-mi place... Astea
au fost cuvintele lui. Şi i-am replicat revoltat:
- Bine, măi Iliuţă, ce să fac eu dacă nu-ţi place Nu te mai duce
acolo...
- Nu, dle Gavriluţă, nu mi-a plăcut ce-am auzit despre dumneata. Eu
am stat un pic. Zic:
- Şi
- Ei, şi! Eu zic că ar fi bine să părăseşti comuna.
- Mulţumesc Iliuţă.
I-am întins mâna, iar în casă, în acel moment, m-am lămurit şi am
zis: e clar, mi se coace şi mie sfârşitul. Şeful de post a vrut să-mi protejeze
zilele. Nu se poate ca Iliuţă, întâmplător, să-mi spună acelaşi lucru, că el
era de la partid, era mare, lua parte la şedinţe secrete. Mi-am făcut
lichidarea şi, într-o zi, pe neştiute, seara, am plecat cu ultima cursă din sat.
Am stat la Rădăuţi, am luat trenul şi am plecat la Bucureşti, apoi de la
Bucureşti, la Timişoara şi m-am oprit pe malul Dunării, acolo unde se făcea