Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

240
Constantin Hrehor
artişti şi condeieri „scăpaţi" în Oraşul luminilor din bezna românească...
Am recitit recent un interviu cu Ioniţoiu, care defineşte exact „calamitatea
istorică a comunismului" ca pe „o aberaţie, o maladie a unor oameni
schizofrenici care visau să stăpânească prin bici şi vărsare de sânge (...)
Comunismul este o crimă permanentă. Unde se instalează, rămâne pustiu".
Referindu-se la memorie, C.I. zice, „acest tezaur de martiri aruncaţi în
gropile comune şi această istorie, o adevărată epopee pe care nici un vecin
nu o are, nu poate fi lăsată să se aşeze peste ea valul uitării". Memorialistul,
deţinut politic, trădat de actorul Paul Sava, estimează că în închisorile
româneşti au fost peste două, milioane de fiinţe umane, circa zece mii de
femei, vreo patru rnii de preoţi, vreo trei sute de universitari, peste două
sute de generali şi „sute de mii de cămăşi albe, ce-şi apărau bucata de
pământ moştenit".
Gv.V.: Ştiu că vreţi să vă vorbesc despre Nicolae Steinhardt. Din
lotul de condamnaţi sau din loturile de condamnaţi, căci au fost mai multe,
m-aţi întrebat pe cine am remarcat în chip special. Pe mulţi! Mai ales pe cei
verticali, statornici în crezul lor. Am fost în aceeaşi osândă cu minţi de
elită. ~ntr-un lot cu mine, la Gherla - ne-am eliberat în aceeaşi zi, pe 3
august 1964 - era, pe lângă alţi intelectuali, şi Nicolae Steinhardt, un evreu
care s-a încreştinat în închisoare. Nicolae Steinhardt, mai târziu monah în
Maramureş, la mănăstirea Rohia, scriitor faimos, autorul celebrului „Jurnal
al fericirii", despre care am auzit târziu, a fost botezat în Legea creştină de
arhimandritul Mina Dobzeu, la Jilava, în 15 martie 1960, botez ătorul fiind
şi el închis, condamnat la şapte ani pentru că s-a împotrivit desfiinţării
mănăstirilor şi schiturilor, ca şi monahul pictor Vartolomeu Dolhan de la
Iaşi. Am citit undeva că la... ceremonie a avut calitatea de naş Emanuel
Vidraşcu, iar martorii au fost Al. Paleologu, doi preoţi catolici, doi preoţi
uniţi şi un protestant. Un botez, aşadar, cu caracter ecumenic.
Cu Steinhardt am stat mult timp în celulă, vreo doi ani; i-am
cunoscut în celulă şi pe fraţii Mavrocordat, Nicolae şi George, pogorâtori
din spiţă domnitoare, după cum şi pe Dumitru Sturza, de la Iaşi, tot din
spiţă aleasă; Sturza era un om bătrân, îl ajutam şi mi-a spus că are la Iaşi un
fecior, inginer agronom, pe care să-l caut dacă voi avea nevoie de ceva.
Acolo erau şi generalii Ceauşu, de la aviaţie, şi Aurel Secărescu, comandor,
eram şaizeci de oameni care am ieşit pe rând când ceasul eliberării, în
august 1964, în sfârşit a sunat...
C.H.: Pentru că binevoiţi să ne evocaţi chipul scriitorului monah
Nicolae Steinhardt, vă rugăm să ne spuneţi cum l-aţi cunoscut, prin ce se
detaşa de ceilalţi intelectuali, din alte diverse bresle.
Gv.V.: Cu Steinhardt am stat în celula 44; el era condamnat la
treisprezece ani, comandorul Secărescu avea o condamnare de douăzeci şi
cinci de ani, întocmai ca şi Sturza şi Mavrocordat. Voi sublinia din nou