Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
rarisim, o adevărată cultură sufletească" (C. Călin), de Doru Octavian
Popovici, de Constantin Severin şi Constantin Hrehor. Cartea sa „Astride
Two Worlds" - un roman-document autobiografic, a fost premiată şi
comentată ca un eveniment editorial în anul 2000. Teodor M. Gherasim
este un spirit elevat, din spiţa umaniştilor, un creştin înrădăcinat în tradiţia
Răsăritului, veşnic chemat de lutul de-acasă, un român mândru de
descendenţa şi străbunii săi verticali. Şi fiul său, jurnalistul Gabriel
Gherasim, scrie în America despre Rezistenţa armată din România.
Lista victimelor este, după cum spuneţi, foarte generoasă. Poate doar
un dicţionar în câteva zeci de volume să le cuprindă. Mulţi din cei care au
suferit şi-au luat povestirile cu ei, dincolo de orizontul acestei lumi, mul ţi
nu şi-au povestit viaţa nicăieri, destui nu sunt luaţi de nimeni în seamă.
Informaţiile mele, mereu sporite în teren, mă obligă să mai lungesc
pomelnicul. Inserez aici un nume prezent desigur doar în dosarele
Securităţii, un nume aproape întâmplător descoperit. loan Florescu (n. 23
iulie 1900), a fost bunicul muzeografului Dorel Ursachi din Şiret, un ţăran
cu cinci copii, cu ceva pământ, fără carte şi fără partid. A fost citat în
procesul din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Iaşi. (v. Dosarul nr.
455/1955) pentru că s-a încadrat în „organizaţia contrarevoluţionară
«Frontul Patriei», sub cârmuirea preotului Filip Nicolae", primind carnetul
de membru de la „acuzatul Gavril Gheorghe". ~ntre acuzaţi era şi Ioan
Hăngănescu şi, desigur, iniţiatorul, Constantin Mahu. Opt ani temniţă grea
şi cinci ani degradare civică şi - ca în atari cazuri - confiscarea averii!
Primele adrese: Gherla şi Canal; din 1960 - domiciliu în Bărăgan, o căsuţă
de chirpici, fără uşă, fără fereastră. Şi o slujbă - la o fermă avicolă. Un
noroc pentru o... primă doamnă de odinioară, ca acelea din „Trecute vieţi
de doamne şi domniţe"!, da, un noroc pentru vecina casei de chirpici,
pentru doamna Maria Antonescu, soţia mareşalului! ~n pervazul casei unde
locuia doamna, foarte discret, căci cu proprietara nu era permis să deschizi
vorbă, Ioan Florescu, nemţeanul, punea din când în când câteva ouă,
trebuitoare la bucătărie. Iar primăvara îi îngrijea grădina.
„Uneltitorul" s-a bucurat de decretul lui Dej în '64, s-a întors în satul
său natal, în comuna Timişeşti, Neamţ, „în 1967", mărturiseşte D. Ursachi,
nepotul. „M-a întrebat dacă sunt UTC-ist şi i-am răspuns: «Da.» Nu a
răspuns nimic..." Când îşi povestea viaţa lăcrima. A murit în 1990; din
1989 când comunismul a căzut în România, a început să bea vârtos şi
bucuros, cu o euforie explicabilă la un ţăran care în loc să strângă în mâini
coarnele plugului, şi-a simţit mâinile strânse în cătuşele temniţelor absurde
ca „prim uneltitor".
Şi de pe acelaşi traseu al Şiretului, unde am prieteni nepereche şi
amintiri romantice, un alt nume, Virgil Totuescu (n. 23 iulie 1921 în com.
Măriţeia, Suceava) fiu de învăţători, actualmente vieţuitor în Şiret.
213