Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
18<br />
<strong>Constantin</strong> <strong>Hrehor</strong><br />
Fiind timp rece şi pământul pietros, gropile se făceau la suprafaţă, numai la<br />
vreo douăzeci-treizeci centimetri adâncime. La săpat erau câte zece -<br />
doisprezece oameni; gropile erau în apropiere de lagăr, la vreo cincizecişaizeci<br />
metri, îngrozitor a fost nu acest meşteşug ci urgia din primăvară:<br />
exhumarea cadavrelor care, îngropate superficial, au intrat în<br />
descompunere... Aerul era irespirabil, ne pândea o epidemie. S-a ordonat<br />
transferarea morţilor la vreo opt kilometri depărtare unde, sub clor şi var s-<br />
au pierdut pentru totdeauna. Sigur, absolut sigur, mulţi au fost îngropaţi de<br />
vii, în stare de leşin ori agonie, slăbiţi de foame, de boli ori bătrâneţe.<br />
Numai Dumnezeu îi ştie şi îi pomeneşte în ceata martirilor săi! Nu le pot<br />
uita fizionomiile, trupurile mutilate, ciopârţite ca să încapă cât mai mulţi,<br />
aud şi acum scrâşnind roţile basculantelor în care îi încărcau şi din care îi<br />
descărcau ca pe nişte stafii fioroase...<br />
Eram beteag, stăm pe gânduri, zilnic îmi închipuiam că voi pieri în<br />
galeria de cărbuni. Un brigadier român m-a văzut şi m-a întrebat ce meserie<br />
ştiu. Ştiam ceva de acasă, de pe la unchii mei, un pic de cojocărie. Am fost<br />
admis. Dar când s-a citit lista, meseria mea s-a omis, la apelarea numelui<br />
meu apărând meseria de cizmar. Am acceptat, deşi nu ştiam chiar nimic din<br />
rosturile acestei bresle. Şi nu numai atât, acolo nu exista nici o sculă pentru<br />
a face meserie, trebuia să ni le inventăm noi din ce găseam la îndemână.<br />
Maistrul, şeful de echipă Gavril Chiaburu, un bucureştean cumsecade, m-a<br />
încurajat, numindu-mă un fel de magaziner; transportam perechi de<br />
încălţăminte de la atelier la magazie şi invers - încălţămintea, cu uzură<br />
mare, de diferite mărimi şi tipuri provenea din captura de război. Am<br />
activat acolo vreme de un an şi opt luni, după ce echipa a fost înlocuită de<br />
prizonieri unguri. Dar până a povesti o întâmplare din cizmărie, trebuie să<br />
spun că în timp ce lucram în mină, odată fiind la încărcarea vagoneţilor, un<br />
compatriot din Calafindeşti, invidios că aveam o activitate mai uşoară pe<br />
care ar fi râvnit-o, m-a pârât conducerii sub acuzaţia că aş vrea să evadez.<br />
Fără multă judecată, am fost aruncat în buncăr vreme de două săptămâni...<br />
Mă rog, un incident care arată că Iuda e pretutindeni.<br />
Şi acum pentru că tot de lăcomia de argint a lui Iuda putem vorbi, să<br />
vedeţi întâmplarea din cizmărie: între zecile de perechi de încălţăminte<br />
aduse la atelier, într-o zi am nimerit un bocanc american, din piele fină,<br />
purtat desigur de un ofiţer. Când i-am smuls tocul, am avut o neaşteptată<br />
surpriză - din scobitura anume făcută în toc, au căzut înainte-mi patru inele<br />
legate unul de altul şi o pereche de cercei de aur... Cine ştie ce poveste<br />
dragă ascundeau acestea!<br />
Dintre cei şase din echipă, unul m-a observat. Am mers la baie şi am<br />
încercat să îngrop podoabele în săpunul moale pe care îl purtam în buzunar.<br />
Peste puţin timp am fost chemat de către comandantul lagărului - un<br />
prizonier din Cernăuţi. Mi-a cerut bijuteriile, bătându-mă zdravăn cu o