Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

94
Constantin Hrehor
rezervă. Oricând realitatea poate să fie alta. Nu dau ascultare zvonurilor,
tuturor cuvintelor pe care le aud. Ştiu că adevărul poate fi în cu totul altă
parte. Şi de data aceasta, aplicând preceptul marelui profesor de Cod penal,
am îndrăznit şi am zis:
- Frate Ionică, eu n-am dovezi cum că Vasile este omul lor. Ce
vorbeşte lumea nu-i literă de Evanghelie. N-am dovezi că ceea ce se spune
despre Motrescu este adevărat. Dar ştiu un lucru: ce spune Securitatea
niciodată nu face doi bani. Şi vă întreb pe dumneavoastră: dacă e omul lor,
de ce ar veni să se divulge, când toţi se feresc de el Nu sunt de acord. Nu
pun preţ pe nimic, nici pe ce spun oamenii, nici pe ce spune Vasile
Motrescu şi nici pe ce spune Securitatea...
- Atunci ce să facem, Gavrile, cu el
- Ce să faceţi, mă întrebaţi Să nu ne grăbim...
Stăteam la sfat acolo, în faţa bordeiului, afară; puşca lui Vasile era la
noi, armamentul, la noi. N-avea ce ne face. El a simţit că e în pericol. Mi-a
spus mai târziu. Rămăsese în picioare, în seara aceea, hotărârea să fie
împuşcat. Ca să scăpăm de el, căci nu puteam merge după alimente...
- Ce facem, îl luăm cu noi" întrebară sfioşi fraţii.
Le-am spus astfel:
- Fraţilor, lăsaţi-mă un moment, să-mi iau raniţa, automatul, să-mi
iau ceva alimente pentru o zi-două. Să fiu singur, căci singurătatea, pentru
mine, este mană cerească.
~mi trebuia linişte. Deseori fugeam de ai mei şi stăm câte o
săptămână, două retras, puteam să mă rog lui Dumnezeu în tihnă. Trăiam
intens rugăciunea, extrem de apropiat de ceea ce trebuie să fii când te
apropii de Dumnezeu. Simţeam o siguranţă extraordinară când eram singur.
Nimeni nu făcea zgomot după mine, nimeni nu vorbea, nu auzeam, auzeam
numai şoapte, animalele nevinovate din jurul meu. Stăteam adăpostit atât
de bine, încât căprioarele se jucau deasupra mea..., şi jderii, şi cerbii, lupii
şi râşii...
Am zis către fraţii mei îndoielnici:
- ...îmi iau ce este al meu şi după ce trec peste obcină, puteţi să-l
împuşcaţi, eu nu vreau să aud zgomotul puştii."
Când au auzit fraţii aceste cuvinte, oarecum intrigaţi şi neputincioşi
fără prezenţa mea, au zis:
- Bine, Gavrile, stai un pic, dar tu ce spui, îi dăm drumul El ne-a
descoperit. Ce facem Ne săpăm alt bordei, în altă parte
- Nu, uite ce facem, îi dăm puşca, îi dăm cartuşele, îl ţinem desculţ
şi-i dăm drumul...
L-am chemat afară. El sigur a crezut că l-am chemat să-l împuşcăm.
- Vasile, i-am zis, dumneata ştii cum a murit Toader Brăilean Ştii!
Ştii cum a murit Şumlanschi Ştii! Acesta-i preţul trădătorilor. Nu ştiu ce