Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Muntele</strong> m\rturisitor<br />
- Când ai venit<br />
- Azi-noapte. Ion şi Gheorghe sunt aici<br />
- Nu. Au fost acum trei zile, le-am dat ceva de-ale gurii şi au plecat.<br />
- Ţi-au lăsat vreo vorbă<br />
- Au spus că ei sunt în partea Ursoaiei, dar precis nu ştiu unde. Ştiam<br />
că acolo bate soarele toată ziua, că e cald şi nu e nevoie să umbli pe zăpadă,<br />
că zăpada nu era încă topită pe versanţii de nord. Acolo aveam să ne<br />
întâlnim, la Ursoaia.<br />
Acum, să precizez. Este Ursoaia Mare şi Ursoaia Mică... ~n Ursoaia<br />
Mică e mult desiş, lăstăriş, păltiniş. Cred că la Ursoaia Mare, că are lăstăriş<br />
mic, foarte bun pentru a te adăposti, dar şi foarte bun ziua, că bate soarele şi<br />
nu e umbră; cred că acolo vor fi fraţii Chiraş, Mateenii, mi-am zis. Ştiam că<br />
este acolo un izvor foarte curat şi bogat în apă; m-am dus pe acolo. M-am<br />
dus noaptea, încet, liniştit, până în apropiere, ca să nu-i bag în sperieţi, să<br />
nu audă zgomot şi să fugă. Am stat pe loc, dimineaţa am ascultat şi n-am<br />
auzit nici un fel de zgomot. Ei erau un pic mai departe de locul unde m-am<br />
oprit eu. ~n zori m-am dus mai la deal, sub obcină, să pot auzi şi privi valea.<br />
Nu am ascultat mult. Mi s-a părut că cineva a tuşit. Atât. Ar fi putut face şi<br />
o vietate sălbatică un zgomot, dar eu am remarcat tuşea şi am zis că e<br />
Ionică, din cauză că, fumând cândva, mai tuşea câte un pic. Sigur că şi eu<br />
tuşeam, şi Gheorghe, ori strănutam; luam repede de pe cap căciula sau<br />
pălăria, puneam în căciulă sau pălărie toată faţa şi acolo tuşeam, şi nu se<br />
auzea nimic nici la doi metri. Tuşeam înăbuşit. M-am coborât încet la vale,<br />
ca să nu-i sperii dacă aud vreun zgomot lângă pârâul acela. Izvorul era pe<br />
coastă. Nu se putea sta pe coastă, era necesară o scobitură pentru a-ţi face o<br />
colibă, măcar trei metri. pătraţi. Am coborât mai la vale pe lângă pârâu şi<br />
am văzut o improvizaţie. Un om priceput ar fi dedus că aici cineva s-a<br />
pregătit să ia apă. Erau nişte pietre puse în aşa fel încât să ridice apa, să<br />
facă un fel de şipot pentru, umplut ori ceaunul, ori cana. Eu am remarcat<br />
asta imediat şi am spus: „Aici sunt." în dreapta nu-s, că e pădurea de fag;<br />
de acolo iau lemne, în stânga e lăstăriş. Am luat-o la stânga, încetişor,<br />
m-am uitat pe unde ar putea să fie şi, foarte interesant, stăteau în colibă şi<br />
nu m-au simţit. I-am surprins în colibă. Colibiţa era foarte simplă, foarte<br />
joasă, nu te puteai ridica în picioare în ea. Stăteam mai mult în genunchi, ne<br />
ridicam numai când ieşeam afară. Lăstărişul era mic, iar colibiţa era şi mai<br />
mică, avea şaptezeci şi cinci cm înălţime. Era bună doar pentru noapte,<br />
pentru dormit şi pentru ploaie. Au luat de pe nişte brazi căzuţi scoarţa ca<br />
nişte olane mari, le-au pus sub cetină să fie acoperişul camuflat şi stăteau<br />
acolo, în faţă erau clădite nişte lemne, ca să nu<br />
se vadă focul când vântul împrăştie fumul. Am ajuns în faţa colibei, l-am<br />
semnalizat pe Gheorghe. A sărit cu mâna pe puşcă. M-a văzut. A zis:<br />
- Cum ai venit<br />
119