Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
- Cu adevărat suntem bărbaţi, Dumnezeu să vă ajute! Dar las' că
scăpăm noi. Scăpăm. Şi dumneavoastră veţi scăpa. Va fi bine, am răspuns.
Acest om foarte simplu nu mai putea să nu treacă pe la noi să ne vadă. Dar
într-o seară am observat că Viorica dă semne de nelinişte. I-a spus lui
Toader:
- De Gavriluţă n-am nici o frică. Nu ştiu cum omul ăsta mi-a inspirat
mie încredere. Dar mi-e frică de ceilalţi doi. De aceştia doi, măi Toderică,
mi-e tare frică!
Toader nu putea să le spună: „Voi plecaţi!". Eu, nici atât. Astfel am
recurs la o strategie: l-am rugat pe Ion să mă primească la el, căci am
bănuieli că Securitatea, căutându-mă în Suceviţa, se va gândi: „Toader
lucrează la pădure. Viorica e din Suceviţa, e verişoară cu banditul
Vatamaniuc. E posibil ca să fie la ei!" Mă tem de percheziţie, îi zic:
- Bade Ion, nu poţi să mă ţii
- Stai aici, mâine seară, când voi trece pe la Toader, îţi voi spune.
Am stat, şi seara, când a venit de la pădure, a intrat pe acolo şi a
spus:
- Gavrile, vino la mine, dar la mine nu vei putea sta căci am copii. Şi
nici pe gura femeii nu garantez. Ea e din familia Hriţcanilor, are rude
multe, poate să spună... Eu nu sunt sigur. Dar am găsit totuşi o cale. Vii la
mine mâine seară, intri în grajd, apoi în şură şi urci în pod. Stai în fân şi
Toader o să-ţi dea de mâncare pentru ziua aceea. Şi, dacă nu, dimineaţa,
când merg eu în grajd, dacă nu vei avea nimica, îţi voi aduce eu pâine şi
ceva la pâine şi vei sta o zi în pod. După aceea te voi duce eu unde
trebuie...
Fraţii Chiraş au mai stat câteva zile şi au plecat, săracii. Au lăsat
vorbă, când eu voi veni în Suceviţa, ca întâlnirea noastră să fie la Ioniţă. Ei
au stat în şură la Ioniţă sau la Marciuc, nu ştiu unde, că nu mi-au spus când
ne-am reîntâlnit.
Ion Mihailescu a venit la mine dimineaţa. De cu seară am intrat în
şură, aşa cum mi-a dat instrucţiuni. Viorica mi-a dat pâine, cârnaţi, ouă
fierte, o sticlă cu lapte. Am avut pe cinci zile mâncare. La Viorica, la
Toader cred că am găzduit vreo două săptămâni, în acest timp, stând eu la
cald, mâncând bine, am prins putere. Dar acum îmi era frig când ieşeam
afară şi mă simţeam rău; am început să dârdâi, deşi era spre primăvară, în
martie, când e încă frig; în şură era bine, sub pătura uscată, uscat la
picioare, însă mi-a fost mai rău decât în pod la mănăstire. Mi-am schimbat
ritmul. Dimineaţa, Ion mi-a spus:
- Stai liniştit, că ţi-am aranjat un loc. Deseară, când vin... Ai
mâncare
- Am pe două zile.
- Bun. Deseară, când vin, te duc la o gazdă, după ce se înnoptează. Am stat,
113