Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

276
Constantin Hrehor
Supărat, plângând, aşteptam într-o staţie de tramvai, frământat de
incertitudini, de teama că fiinţa în suferinţă nu ar mai putea fi găsită în
viaţă. Domnul Dumnezeu m-a văzut din înălţimile Sale şi mi-a împlinit
ruga pe care deseori o auzim la Liturghie: „înger de pază, credincios,
îndreptător, păzitor al sufletelor şi trupurilor noastre ne trimite". Iată
mesagerul: din mulţime a venit către mine un domn înalt, deosebit de
frumos, care, în opinia multora dintre cei cărora le-am povestit întâmplarea,
nu a fost o întruchipare firească:
- Domnule ştiu că ai necazuri, dar spune-mi şi mie...
- Am soţia bolnavă de cancer şi nu ştiu dacă voi afla-o în viaţă.
- Am bănuit, mi-a spus. Du-te în strada Precupeţii, la nr. 10, şi arată
actele, că vei primi medicamentele necesare. Am mers, medicul mi-a dat
medicamentele, s-a purtat frumos cu mine. Am rămas uluit de această
situaţie. Interesant, de la Spitalul Militar mi s-au dat asigurări sumbre, la
oncologie soţia nu mi-a fost primită şi, culmea minunilor, după ce
medicamentele primite din strada Precupeţii au intrat în programul
pacientului, cea sortită morţii s-a refăcut şi a avut o viaţă bună ani de zile,
bucurându-se de o senectute luminoasă, până în 2000 când a trecut hotarul
acestei lumi. Sunt convins că spre această fiinţă, la cinci sute de kilometri
de Bucovina tinereţii mele entuziaste, m-a trimis Dumnezeu întru salvare,
Cel la care nu există timp şi spaţiu, Domnul pentru care, cum zice
Scriptura, o mie de ani sunt ca o zi...
C.H.: Sunt surprins din nou de dimensiunea metafizică a simţirii
Dvs., de generozitatea recuperatoare prezentă în atâtea acte caritabile prin
care parcă vreţi să vă izbăviţi de apăsătorul ecou al suferinţei celor care,
împreună cu Dvs ori în afară, au fost striviţi de teascul istoriei...
Gv.V.: Sunt îndatorat multor semeni pentru sacrificiile lor. Puţini
sunt în viaţă, cei mai mulţi sunt în pământ; unii au tăcut şi au răbdat,
încercaţi ca martirii şi, aici mă gândesc la Ioniţă Procopciuc şi la Traian
Brăilean, care, sprijinindu-mă, au îndurat pentru mine incredibile torturi,
având atâta voinţă şi putere şi statornicie în bărbăţia lor încât, în faţa
acestor pilduitori ai demnităţii, nu pot decât să mă aplec reverenţios şi
pios...
C.H.: Pentru că sunteţi cititor şi cunoscător de Scriptură, cum aţi
interpreta cuvintele „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor
rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei
fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Mt. 12, 36-37), având în
vedere incomodele întâlniri în lungile procese cu martori cinsti ţi şi cu
apărători mincinoşi, cu trădători, cu turnători laşi, cu prieteni fermi,
sprijinitori în zilele de foame şi primejdie, cu rude apropiate.
Confruntat, sub ochii judecătorilor şi ai temnicerilor, cu o situaţie
limită din care făcea parte desigur şantajul, alături de alte strategii abile, din