Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

174
Constantin Hrehor
pentru că am servit ţara suntem aici. Este o lege; este legea învingătorului
asupra învinsului. Asta s-a întâmplat în toate perioadele de istorie ale lumii,
în toate războaiele şi în toate evenimentele mari. Şi Napoleon a pătimit, şi
alţii mari, în toate timpurile; aceasta este situaţia, aşa că Dumnezeu să ne
ajute să trecem cu bine peste această încercare şi să ne ajute familiile
noastre.» N-am dormit nici unul, am stat în veghe toată noaptea. Pe la ora
două am simţit mişcări. Unul s-a pus pe burtă şi, pe sub uşă, privea afară.
Acela vedea cizme şi pantofi, pantaloni militari şi pantaloni civili. Treceau
încolo şi încoace. La un moment dat, pe la ora două şi ceva, a venit unul, a
deschis uşa şi le-a spus încet: «Luaţi sforile astea şi legaţi lanţurile.» Noi
stăteam pe paturi. Le-au dat sfori să lege lanţurile în sus, să nu facă zgomot
când îi vor scoate; ei ţineau de sfoară lanţurile în sus. După aceea le-a zis:
«Ieşiţi încet, fără zgomot, afară.»
Au ieşit afară, au trecut prin faţa celulei noastre. Acela s-a uitat tot
timpul prin ochiul de observare. După aceea a lăsat capacul la ochiul de
observare şi i-a dus. Am auzit un motor, sus în şosea, la Jilava. I-a urcat în
maşină şi i-a dus acolo, după care n-a durat mult şi am auzit focuri în Valea
Piersicilor. Era clar că i-a împuşcat. Pe noi nu ştiam când ne vor lichida,
mâine seară sau poimâine"
Erau nişte epave. Amiralul era foarte slăbit, la fel şi Jenescu,
generalul. Toţi eram în lanţuri. Lanţurile mele erau alcătuite din câte trei
verigi lungi, groase de două degete veriga; ale amiralului Horia Măcelaru
erau lungi, cum e lanţul de legat câinele sau ştreangul la cal având
treisprezece verigi. Numărul aceasta, deşi nu era superstiţios, avea pentru el
anumite conotaţii.
A spus cândva:
- Măi Jenică, de ce îmi zici tu mie că nu trebuie să fiu superstiţios ~n
ce zi am fost eu arestat
- Nu ştiu.
- Pe 13, mă! Câte verigi are lanţul meu 13, mă!"
~n fine: „Am aşteptat, continuară tovarăşii mei de celulă, şase luni.
După şase luni au venit aici cei în drept şi ne-au comunicat
comutarea, muncă silnică pe viaţă. Suntem pe al 17-lea an de închisoare,
plimbând lanţurile, din închisoare în închisoare."
Am auzit multe lucruri de la aceşti oameni; multe le ştiam din
perioada de jandarmerie.
C.H.: Mari tensiuni! Puteau fi primite şi cu resemnare
Gv.V.: Asta nu e o regulă. E după firea fiecăruia: unul plânge, altul
începe să tremure, altul râde. Şi eu, când procurorul mi-a spus că „de la
moarte n-am să te pot scăpa..., asta e soarta ta. Ai fapte grave, ai împuşcat
un om..., ai făcut atâtea... Dar noi, până atunci, să ştii că avem metode să-ţi
îndulcim viaţa, să te chinuim până la moarte. Ai să doreşti moartea şi nu va