Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

64
Constantin Hrehor
spargă bolta fagilor bătrâni. Având rădăcinile putrede, nu mergeam cu
toporul, îl împingeam doar şi îl ţineam bine, să nu facă zgomot când cade.
Crengile uscate, galbene ca arama, nu fac fum, iar dacă fac, fac extrem de
puţin; nici de la zece metri apropiere nu se vede fum pe coş. O sumedenie
de reguli trebuiau respectate.
C.H.: ~n afara acestor reguli severe, care definesc un habitat straniu,
să ne spuneţi cum... curgea timpul prin acest spaţiu, ori, mai direct, cum se
derula o zi, o noapte din viaţa unui partizan.
Gv.V.: Cum începea ziua ~n zori de zi, înainte cu mult de a se arăta
soarele, masa era luată deja, focul nu mai ardea, era numai jar. Pe jăratec
puneam o oală de pământ cu apă, cu frunze de zmeură şi cu frunze de mure
pentru ceai. Toată ziua beam ceai, în loc de apă, deşi aveam apă foarte,
foarte bună lângă bordei. Acolo fierbea ceaiul şi se păstra cald. Afară,
santinela. Era frig, ger, sta zece minute; intra unul, ieşea altul. Afară nu
exista minut fără santinelă. O să întrebe cineva: dar când eram singur cine
supraveghea Când eram singur, bine îmbrăcat, învelit cu pătura, stăm până
la 12 noaptea afară.
C.H.: Nu reprezenta o excesivă uzură fizică întreprinderea aceasta
O asemenea luciditate, un psihic atât de tare presupunea şi un trup de oţel...
Gv.V.: Cine va citi cele scrise, rog s\ mă creadă că eram foarte
fericit. Dar trebuie să spun de ce: mă urcam pe un vârf de munte şi priveam
cât vedeam cu ochii un spaţiu de o sută de kilometri în timpul zilei, în
linişte, cu soarele sus, şi îmi ziceam: lumea aceasta-i mare, poporul acesta
trăieşte pe aceste meleaguri; milioane de oameni sunt obliga ţi să se închine
cui nu trebuie, şi eu, iată, ce fericit sunt că nu mă obligă nimeni la o astfel
de închisoare! Sunt unul din dacii liberi! Aşa eram de fericit, încât pe toate
le învingeam uşor. Şi foamea, şi frigul, erau uşoare; altceva nu voiam decât
să fiu liber, să nu pună mâna pe mine duşmanii credinţei şi ai libertăţii. De
aici a venit puterea mare de rezistenţă.
C.H.: Şi strategia aceasta, reperele acestea extraordinar de bine
manevrate au venit dintr-o cultură. Care era cultura aceasta
Gv.V.: Noi toţi am fost militari. Toţi. Eu aveam o şcoală militară, Ion
a fost sergent la vânătorii de munte, Gheorghe la un regiment motomecanizat.
Armata română s-a pregătit extraordinar de bine pentru că, se
ştia clar, încă din '31-'39 Hitler făcuse pregătiri de război. Se ştia că
războiul bate la uşă, că norii negri ai războiului pluteau deja deasupra
Europei. România şi-a pregătit foarte bine armata, la orice temă de luptă.
Cuvintele „folosirea terenului" nu lipseau de nicăieri. Noi ştiam să folosim
terenul, să ne apărăm de gloanţele inamicului...
„... norodul crede în Dumnezeu şi în puterea dreptăţii şi e în stare să
verse lacrimi de căinţă, în timp ce m\rimurile lumii s-au lepădat de aceste