Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
săpun pentru baie. Se striga: „Pregătirea pentru baie!", ~n ce consta
pregătirea Ciorapii de pe picioare erau daţi jos, eram dezechipaţi, în
indispensabili şi cămaşă, cu mantaua pe noi, cu capetele descoperite şi cu
bocancii în picioare. Coboram de la etajul doi sau trei unde eram, pe scări,
în fuga mare. Precizez că, în general, bătrânii nu ieşeau la baie, deoarece
ştiau că îşi pot pierde viaţa. Atât la coborât cât şi la urcat, ei nu puteau să
fugă. Ori acei aşa-zişi gardieni, care nu erau altceva decât nişte fiare cu
chip de om, nişte animale, nişte dobitoace care făceau din această ocazie o
distracţie, râdeau când vedeau că dintre noi cade câte unul; îl loveau cu
cizma şi spuneau: „Scoală hodorogule, la baie! Porcule, nu vrei să te
speli".
Ajungeam cu chiu cu vai la baie, fugeam ca ţapii. Acolo ne
dezbrăcăm, în antecameră, şi intram sub duşuri. Plutonierul intra cu noi şi
da drumul la apă, deodată; curgea apă fierbinte, ne frigea. Unii dintre noi
plecau de-acolo cu băşici, cu pielea roşie. Dar între timp ne-am învăţat:
puneam mâna întâi sub duş, să vedem ce apă curge. Când s-a văzut că noi
ne păzim, se da drumul la apă bună până noi intram acolo fără grijă, să ne
săpunim, şi, deodată, venea apa rece şi gardienii râdeau de nu mai puteau.
Când ţipam şi fugeam de sub apa fiartă, ni se da apă rece; se închidea apa
când ne săpuneam, aşteptam, ni se da un pic de apă bună, ne clăteam cât ne
clăteam, eram cu săpunul în ochi, cu săpunul pe cap şi auzeam ordinul:
„Echiparea!".
La echipare, noi nu ne mai ştergeam. Trebuia să mergem să luăm
indispensabilii, cămăşile şi mantalele pe noi, bocancii în picioare, în timpul
acesta, gardianul lua un cearşaf, îl uda, îl răsucea bine ca pe o funie şi îl
îndoia în două. Ţinea capetele în mână şi sta la uşă.
- La celulă, fuga marş!
Şi peste care trecea pe la uşă, el dădea cu funia aceea udă: câte doi,
trei cădeau dintre cei mai în etate, săracii. După cei care scăpau, care
treceau ca fulgerul pe acolo, fugeau şi-i loveau peste cap şi aşa treceam de
la baie până în celulă. Ajungeam în celulă cu limbile scoase. Alţii veneau
după zece-douăzeci de minute, bătuţi, chinuiţi. Asta era baia la Gherla, cu
plutonierul Şomlea, cu fraţii Şomlea, căci erau doi, şi cu plutonierul
Buruianu. Aceste scene erau patronate de locotenentul major Istrate, călăul
care l-a împuşcat pe locotenentul Mărgineanu, cel care a vrut să aducă
regimentul la Prundul Bârgăului, să scoată deţinuţii de la Gherla.
Cer dreptul la o paranteză, să spun câteva cuvinte despre acest brav
ofiţer. La Prundul Bârgăului era un regiment mixt, artilerie, tancuri,
infanterie. Era un regiment care putea acţiona pe cont propriu cu toate
armele. Nicolae Mărgineanu, a făcut o organizaţie subversivă. A luat vreo
patru sergenţi şi caporali din companie şi i-a instruit în spiritul lui,
spunându-le:
229