Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

124
Constantin Hrehor
rupe putregai din copacul vechi şi-l pune jos, măcinat în gură, îl aşterne.
Iarna pământul nu e îngheţat. Jos, stratul de putregai e gros ca o saltea, ca
iasca, nu îngheaţă, e cald. Ştiam cum e, căci am dormit în bârlog de mistreţ.
Când trece apa însă şi putregaiul se udă, stai ca pe o sugativă umedă, e rău.
Dar am stat aşa, până s-au oprit ploile şi soarele a încălzit din nou.
~ntr-o bună zi era gata să fim în mare primejdie. O patrulă a trecut
sus pe obcină, nu prea departe de coliba noastră. Avea câini. Câinele a
simţit mirosul. S-a coborât pe vale. Acolo era lăstăriş, în partea cealaltă,
peste pârâiaş, era o pădure de fag. Patrula, spre norocul nostru, a evitat
lăstărişul căci era greu de pătruns. Şi-a dat drumul prin pădure. Fiind multe
crengi de fag uscate, am simţit din timp foşnetul, zgomotul. Eu eram afară,
stăteam în faţa colibei. Când am simţit mişcarea, am luat rucsacele şi prin
lăstărişul acela am urcat Ursoaia; am trecut peste o potecă în Ursoaia Mică
şi după aceea, peste o creastă pe care o ştiam noi pe marginea Şoarecului.
Era ziua, Şoarecul e înalt, poienile sunt la vedere, spre Pietrele Muierii; am
stat acolo. Dacă vor veni pe urma noastră, vom vedea ce avem de făcut. Au
ajuns la colibă. Acolo, la Ursoaia Mică, erau nişte bârloage de mistreţ şi noi
am mers prin bârloage, prin lăsaturi şi acolo ni s-a pierdut urma. Câinii au
dus patrula numai până acolo, mai departe n-au venit. Am stat pe marginea
pădurii; i-am lăsat pe Mateieni într-o parte, iar eu am mers în altă parte, să
supraveghez direcţia de unde am venit noi, să văd de la distanţă dacă
agenţii vin pe urma noastră. N-au venit. S-a lăsat întunericul. Am trecut
Şoarecul şi ne-am dus la Vulturul. Dacă au găsit colibiţa, e posibil să se
facă poteră în toată Ursoaia, în Ursoaia Mare, şi în Ursoaia Mică. Am trecut
în muntele Vulturul şi am stat acolo. Mâncare aveam; cu economie,
mâncăm o dată pe zi. Nu era o problemă. Acum se făcuse cald, au crescut
ierburile prin parchete; am aflat noi de la cineva că Neculai, fratele
Mateienilor, şi-a luat boii şi vaca şi a mers în pădure, aproape de Poiana
Haşca, unde avea o colibă. Vitele lui păşteau în parchet şi el făcea cărbuni,
ca să câştige bani. Noi am aflat asta şi, până să terminăm alimentele, ne-am
sfătuit cum să intrăm în legătură cu el. ~n mod categoric, am zis, Neculai
este supravegheat, păzit. Cum să nu fie fratele celor fugiţi în pădure
supravegheat când el stă cu vitele în codru Am umblat vreo două zile prin
apropiere, până am aflat unde sunt vitele lui. Şi am stat lângă vite. Seara,
când a venit să le ia, am vorbit cu el. De colibă nu ne-am apropiat. S-a
speriat. I-am spus că îl aşteptăm de patru ceasuri, că am venit mai devreme
să nu-l scăpăm dacă vine şi-şi ia vitele mai devreme.
- Cum facem pentru nişte alimente, că suntem în situaţie critică
Securitatea ne căuta insistent, pe la Bercheza, pe la Drăguşinu, prin partea
Şoarecului, până la apa Şoarecului. Potera nu se gândea că noi suntem la
Vulturu. Era uşor de închipuit că noi trebuia să avem legături cu oamenii
din sat. La un moment dat ne căutau şi în jurul satului Voievodeasa; şi