Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
veni. Aşa că de tine depinde..." Am trăit stări excepţionale. Se spune:
moartea, când vine, vine. Ce, în munţi am ştiut eu când vine Putea veni în
orice ceas. Este altceva când te condamnă şi o aştepţi, şi altceva când vine
prin surprindere...
Eram într-o tensiune extraordinară. Ştiam că i-au luat pe Cioca şi pe
Drăgan şi i-au împuşcat. Când m-au luat şi pe mine, cu iuţeală, de la Aiud,
în lanţuri, şi m-au dus la Botoşani m-am gândit că mă împuşcă. Eram foarte
trist. Cu toate acestea am reţinut tot ce mi-au spus ei, inclusiv acel număr
de verigi. Dar eram extrem de abătut.
C.H.: Dar de ce, domnule Gavril, v-au mutat din celula 4 în celula 5
De ce vă mutau dintr-un loc în altul
Gv.V.: N-aţi înţeles. Când am venit de la Aiud, nu m-au băgat la 4,
m-au băgat la celula 5. Ori asta a fost după patru luni. Chiar şi cât am stat la
Jilava m-au băgat în zece celule în şase ani. Te muta ca să nu faci găuri, la
geamuri, să nu pregăteşti evadarea. Nu ne mutau pe toţi, ci „cutare, cutare,
fă-ţi bagajul!" şi ne duceau departe.
C.H.: Să vă rătăcească, să vă înstrăineze.
Gv.V.: Asta era des.
C.H.: Domnule Gavril, care a fost prima întrebare până v-au descusut
biografia
Gv.V.: Prima întrebare, după ce am relatat despre cele întâmplate pe
front a fost: „Ce te-a determinat să pleci în pădure, Să iei calea codrului"
Le-am răspuns:
- Când mi-a scris mama că sunt căutat de miliţie, că mi s-a luat şi o
fotografie, am hotărât să devin partizan.
- Cui i-a trimis scrisori
- Mie. La Craiova. Ştiu că m-aţi căutat prin toată ţara. M-aţi urmărit
şi prin Constanţa...
- De unde ştii
- Eu am făcut armata la jandarmi şi ştiu treburile astea foarte bine.
Eu ştiam că toţi ofiţerii şi subofiţerii de jandarmi şi toţi ofiţerii armatei
române au fost arestaţi..."
C.H.: Bine spuneţi că ofiţerii şi lucrătorii în jandarmerie au avut mult
de suferit. Şi realitatea ne arată că nu numai în perioada concentraţionară, ci
şi după, în plin regim... democratic, adică în timpul democraţiei în vârful
căreia trona dictatura. Astfel, unul dintre cei vizaţi - cu care am avut
dialoguri interesante, având o apropiere familială, a fost colonelul Ioan
Tipa (n. la Mihoveni la 20 iunie 1930 şi întors în pământul străbunilor la o
vârstă când încă nu se poate vorbi de senectute, la 19 iunie 1994). A fost
atras de haina militară, deşi din atelierul de rotărie al tatălui său, Toader, nu
au venit încurajări pentru cariera cazonă. Tânăr fiind, amator de lăutari şi
înserări cu taifas stropit cu vin zglobiu, I. T. şi-a găsit repede naşii prin cele
175