Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
ferăstrăul bucăţi de câte doi metri şi le băgăm sub pat, făceam stive, având
în vedere iernile lungi şi capricioase, zăpezile care nu ne permiteau să ieşim
pentru a nu ne deconspira.
Izvorul trebuia să fie lângă bordei; niciodată nu ne făceam... casă
nouă până nu descopeream în peisaj un şipot de apă foarte apropiat. Când îl
reperam, hotărâm pe loc: „Aici ne vom face bordeiul la toamnă". Aveam în
vedere aşadar, când ne instalam, câteva condiţii: apa, lemnul, desişul
netulburat de turme şi munci forestiere.
Am spus că nu ne descălţam, aşa e. ~ncălţămintea nu era în repaus,
nu era permis aşa ceva. Nimeni nu ar fi zis, în caz de primejdie: „~ncalţă-te
şi apoi vino!". Cu hainele şi proviziile era altfel. Santinela prevenea
posturile, pericolul era comunicat de la distanţă, de la o sută-două sute de
metri, nu de la zece-douăzeci de metri. Era timp de îmbrăcare Nu! Aveam
timp să iau haina pe mine; armamentul era lângă capul meu. Muniţia - sub
haină şi în rucsac, totul era în alarmă, tot timpul, în rucsac, permanent
aveam două-trei kilograme de mălai, câţiva cartofi, două kilograme de
fasole ş.a.m.d. ~n caz de alarmă, alimentele trebuiau să ne acopere două-trei
zile; în caz de primejdie se trăia pe cont propriu, mai ales dacă trebuia să
părăsim bordeiul cu alimente. Aşa că trebuia să luăm multe, foarte multe
măsuri de siguranţă.
Ne descălţam la două-trei luni o dată, şi asta în pădure, dacă era
linişte în cursul zilei. Dacă santinela de afară spunea că-i linişte în zonă, ne
descălţam, schimbam obielele, ne spălam pe picioare, ne ungeam cu seu ori
măduvă de cerb, să evităm rănile. Pentru că nu ne descălţam, mai cu seamă
în timpul verii, eram veşnic uzi. Picioarele ne erau haşurate, încreţite de
ziceai că-s putrede de luni de zile, albe cum e zăpada, din cauza apei. Ne
descălţam numai când putrezeau obielele şi opincile. Şi cu ocazia aceasta
vreau să vă spun un lucru: chiar dacă nu mă va crede lumea care va citi
aceste mărturisiri, nu ştiu ce-i aceea reumatism! Deşi am stat nouă ani în
lanţuri şi pe ciment, prin regiuni umede, nu ştiu ce-i aceea reumatism, ce-i
aceea durere de picioare...
Aşa cum am arătat, construcţia bordeiului trebuia să permită
depozitarea lemnelor şi alimentelor. La capăt de pat, era sacul cu mălai şi
alimentele ce trebuiau să stea la uscat. Cartofii la intrare, în dreapta şi în
stânga, la răcoare. Jos era mai răcoare, lângă uşă. Intram aplecaţi, printr-o
uşă de un metru, ca şi înălţimea tunelului. Fumul mergea pe marginea
pârâului, antrenat de vânt, de curenţii care veneau de pe munte, şi se
pierdea undeva în pădure. Să se ştie că foloseam lemne din care nu iese
fum. Cum Nu foloseam pentru nimic în lume lemn cu putregai în el.
Putregaiul dă fum; nu foloseam lemn de brad; bradul, pe lângă faptul că
pocneşte tare când arde, scoate fum. Noi foloseam lemn de fag uscat, aşa
zis ciungan, uscat în picioare, care neavând soare nu a putut să crească, să
63