Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

198
Constantin Hrehor
Mănăstireni, Botoşani. Am pentru dumneavoastră o scrisoare, o cerere. Dar
vă rog eu foarte mult să ne-o aprobaţi, să ne ajutaţi, ca să fim mulţumiţi, să
muncim cu dragoste pământul nostru şi să dăm statului ceea ce ne cere...
- Dă scrisoarea încoace.
Dej citeşte scrisoarea, numele martorilor, ale oamenilor din sat,
semnăturile. Spune:
- Tovarăşe, du-te acasă. Dumneata nu ajungi bine acasă şi problema
e rezolvată.
Atunci Guluţă se aplecă înaintea lui Dej ca în faţa patriarhului,
mulţumindu-i, gata, gata să cadă în genunchi, să-i pupe mâna de bucurie că
a rezolvat problema. Dej n-a minţit. Guluţă n-a ajuns încă bine acasă şi iată
că problema era rezolvată! Cei care au semnat scrisoarea erau arestaţi,
Guluţă - dus la închisoare şi anchetat; moş Tănase, iniţiatorul, a primit
optsprezece ani. Aşa a venit în celula aceea, cu tot lotul după el.
Moş Tănase, fiind om bătrân, supus de Securitate la un tratament
inuman, s-a îmbolnăvit. Dădea semne primejdioase de pierdere a vieţii. A
apucat să ne spună: „Ăsta e fiul meu, Tănase Vasile, care astăzi e de
serviciu". Bună informaţie! Inginerul Dionisie Nichitovici, refugiat dintr-o
comună de lângă Cernăuţi, care trăia în Câmpulung Moldovenesc, era şef
de celulă. El dădea raportul dimineaţa şi seara, reprezenta oamenii. A bătut
la uşă, a venit sergentul major Tănase:
- Ce vrei
- Dle sergent major, avem aici un bătrân grav bolnav, care îşi pierde
cunoştinţa; vă rugăm să aduceţi medicul.
- Bine, a zis, dar se făcu amiază şi el, ieşind din schimb, a fost
înlocuit. Când sosi la raport, dimineaţa, i s-a făcut aceeaşi propunere. La fel
rosti: „Bine." Şi iarăşi timpul înainta spre miezul zilei. Pe la 10-11 i se bate
din nou în uşă şi i se cere insistent să anunţe medicul. Atunci el sări ca un
balaur, urlând:
- V-am spus o dată să nu mai bateţi la uşă, că vă bat în cap cu
ciocanul ăsta! Şi ne arătă ciocanul cu care verifica gratiile, un ciocan de
lemn ca o măciucă, între timp, bătrânul Tănase muri în celulă, fără a i se
acorda o minimă asistenţă medicală, împiedicat de propriul fiu, de cel de
care s-a indurat şi l-a hrănit, şi l-a crescut din pâinea şi osteneala lui. Şeful
de secţie, tânărul Vasilică, se dezumanizase total; cinismul său, se vede,
arăta limpede despre felul de educaţie primit în Securitate, despre ce fel de
protecţie umană se făcea propagandă atunci, despre iadul roşu care a
înghiţit atâtea suflete nevinovate.
C.H.: ~ntâmplarea a făcut ca unul dintre păstorii exemplari ai
Bucovinei, părintele Casian Bucescu, să vă fie coleg de „înalte studii" chiar
la Botoşani... Sigur, atunci nu aveaţi de unde şti că el va deveni cetăţean al
satului nostru natal, al Suceviţei, după un lung şi dramatic travaliu