Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
134<br />
<strong>Constantin</strong> <strong>Hrehor</strong><br />
Traian Burcescu, şeful Biroului II, birou principal în armată, ocupându-se<br />
cu informaţiile şi contrainformaţiile, cu spionajul şi contraspionajul. Acesta<br />
a trecut şi prin Moscova, prin închisoarea Liubliana, cu Antonescu. Voi<br />
reveni pe parcursul relatărilor la această personalitate cu care am stat mult<br />
de vorbă şi care mi-a făcut confidenţe cutremurătoare. Mai departe era<br />
generalul Teodorescu, zis „Ancara", numit aşa fiindcă în timpul războiului<br />
a fost ataşat militar la Ankara, în legătură cu inspectorii de poliţie Cuptor şi<br />
Vasile Popescu. Era tot acolo şi doctorul Cornea din Făgăraşi, căsătorit cu<br />
fiica profesorului Epifanie Boga din Botoşani, care, împreună cu alţi<br />
intelectuali, medici, profesori, a fost atras într-o organizaţie înfiinţată în<br />
nordul ţării de către profesorul Faliboga; acesta din urmă, fiind descoperit,<br />
a fost condamnat la moarte şi comutat la muncă silnică pe viaţă. Cam toţi<br />
din celula 4, secţia l Jilava aveau această condamnare.<br />
Aici erau şi patru unguri, extrem de porniţi împotriva românilor,<br />
şovini feroce, pe toţi îi chema Naghi, Eugen, Ioşca, Samuilă şi încă unul<br />
căruia nu ştiu cum îi zicea, dar îmi aduc aminte că mai era şi un al cincilea,<br />
nebun complet, foarte periculos, care se numea Vasile Ţărţu. Şi acesta era<br />
răzbunător, foarte antiroman; nu permitea să i se spună pe numele...<br />
românesc, ci să i se zică Ţârţ Vas. Urla, înjura, vorbea nebunii, se urina în<br />
palme şi bea; sărea la geam, vorbea stricat româneşte, în 1940, când s-a<br />
cedat Ardealul, timp în care s-a născut, era într-o familie românească, dar<br />
cum s-a maghiarizat, acolo, în Satu Mare, nu ştiu.<br />
Cu Ioşca Naghi eram prieten. ~n fine, când am fost întrebat de<br />
gardian de câte locuri dispune celula, eu am răspuns: un pat. Atunci l-au<br />
aruncat în celulă pe Gheorghe Cazacu a lui Onofrei, îl aduceau de la<br />
Văcăreşti. Era gazda mea, un om la care am ţinut enorm, omul care, cum<br />
am spus, a schimbat idila mea într-o dramă.<br />
- De unde vii, Gheorghe<br />
- De la Văcăreşti.<br />
- Pentru ce ai fost acolo<br />
- Am fost bolnav de plămâni. Eu aici dacă stau mor, Gavrile...<br />
- Te băgăm în infirmerie."<br />
~l înţeleg, îi dau patul, stau de vorbă cu el. Dimineaţa primim<br />
cafeaua, suta de grame de pâine. Raportez: „Domnule plutonier, celula<br />
numărul patru - 32, 33, la ordinele dumneavoastră!". Gardianul verifică<br />
gratiile cu ciocanul, cercetează:<br />
- Le-ai numărat<br />
- Da. Avem ceva de raportat. -Ce<br />
- Avem un bolnav de plămâni, a venit de la Văcăreşti. Vă rugăm să<br />
fie internat în spital.<br />
Jilava avea o infirmerie cu patru camere. Era acolo un doctor deţinut,<br />
dr. Ştefănescu, foarte, foarte bun. Gheorghe îl cunoştea, căci înainte de a fi