Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
C.H.: ~n normalitate...
Gv.V.: Foarte şubredă normalitatea asta, dar în inima mea era destul
de solidă. Mă prefăceam că e bine, ca să mă autosugestionez că e foarte
bine. Era foarte bine, de fapt, faţă de ce am avut în celulă. O întâmplare:
într-o lună zi, au venit doi tineri, doi vlăjgani de doi metri, care plesneau la
obraji [i la mâini de grăsime.
- Domnul Vatamaniuc!
Eu eram într-un şanţ adânc de vreo doi metri; ridic capul.
- Ce faci acolo, mă întreabă.
- Sap.
- Eşti obişnuit să sapi, că ai săpat multe bordeie prin munţii ăştia.
Gata. Am ştiut cine sunt, dacă mi-au amintit trecutul... Nu spun nimic,
aştept.
- Vrem să vorbim ceva. Poţi ieşi afară
M-am dus pe şanţ, la capăt aveam o scară. Am ieşit şi am mers cu ei.
Au dat mâna cu mine, politicos.
- Domnule Vatamaniuc, noi suntem de la filiala de vânătoare...
Zicând astfel, unul băgă mâna în buzunar să scoată legitimaţia. Eu le-am
spus:
- Vă rog, nu mă interesează cine sunteţi. Spuneţi-mi ce doriţi şi eu
sunt la dispoziţia dumneavoastră.
Ei, văzând că sunt aşa de amabil, îmi zic:
- Nu suntem de la filiala de vânătoare, avem autorizaţie să vânăm un
căprior şi nu cunoaştem coclaurile astea. Am auzit de dumneata, că ştii bine
locurile. Te-am ruga, că tot nu e zi de sărbătoare, căci îţi vom plăti o zi de
lucru, să vii cu noi să vânăm un căprior...
~n faţa lui Dumnezeu declar, am auzit atunci o voce în urechea asta
dreaptă, am auzit zicând: „Căpriorul se numeşte Gavril". Şoapta asta am
avut-o în ureche. Am ridicat capul şi am spus:
- Domnilor, îmi pare rău, eu nu pot să merg, eu de când am ieşit din
închisoare nu calc o furnică, darămite să împuşc un căprior.
- Păi nu-l împuşti dumneata, că n-ai cu ce, îl împuşcăm noi, numai
dumneata să ni-l arăţi, plătim bine...
- Dvs nu l-aţi împuşca dacă eu nu vi l-aş arăta, aşa că nu pot să vi-l
arăt. Hm, zic, la Voievodeasa este maistru de vânătoare Gheorghe
Bujanovschi, Mutu, la care vin toţi ştabii şi el îi duce pe munţi; el e mare
vânător, de ce nu au apelat la el şi au apelat la mine ~ntr-adevăr, eu eram...
căpriorul. Aşa s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care s-au eliberat. Cu
Mireuţă, cu Macoveiciuc, cu Cenuşă, cu Vasile Marciuc. Pe toţi i-a
eliminat. Toţi au fost omorâţi. Unul împuşcat, unul strangulat, unul cu
injecţie, unul izbit cu maşina. Eu urma să fiu împuşcat în pădure, nimeni nu
ştia unde, că mă îngropau şi adio, nimeni nu mai ştia de mine nimic. Dar
255