Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
ultimele mere şi doi cartofi şi am intrat în post. Nu mai mâncăm nimic până
în seara următoare. Ajuns la Securitate, o doamnă mi-a întins o gamelă cu
supă, cu o bucată de carne. I-am spus:
- Doamnă, mă scuzaţi, dar eu nu mănânc astăzi, eu postesc...
- Nu se poate. La noi... Ai postit destul, aici mănâncă.
- Nu mănânc. Puteţi să mă omorâţi, dar eu nu mănânc...
- Bine, zice unul de acolo, lasă-l în pace dacă nu mănâncă. Dar când
mănânci
- După ce apune soarele.
Mai târziu, când încă nu apusese soarele, a venit iarăşi unul şi ne-a
zis:
- Hai, acum mâncaţi! Gata, mâncaţi şi plecaţi!
Am mâncat; m-au scos afară, mi s-au luat cătuşele. Afară, mi-au dat
automatul. Normal, fără cartuşe, şi l-au scos şi pe Marciuc. Atunci l-am
văzut pe Marciuc. I-au dat şi lui puşca. Erau acolo pe coridor vreo cincişase
soldaţi, de-a stânga şi de-a dreapta, iar în curte două maşini, cap în
cap.
- Vatamaniuc, ia-o înainte şi Marciuc după tine, cum mergeaţi prin
pădure, aşa. Ne-au dus pe lângă un gard, pe sub nişte salcâmi, iar unul de
pe o maşină ne-a fotografiat. După aceea ni s-au ridicat armele, automatul
şi puşca. Am fotografia aceea scoasă de la SRL Ne-au băgat înapoi, ne-au
pus cătuşele şi aşa am mai stat un timp.
- Vatamaniuc, vei pleca cu o maşină la Suceava, că aici nu rezolvăm
totul noi. Aici e aşa, prima haltă. Locul definitiv al tău este la Suceava.
M-au dus în maşină. M-au scos pe mine, apoi pe Marciuc şi pe Nicu.
Pe mine m-au pus în mijloc, o cătuşă pe mâna mea, o cătuşă pe mâna lui
Nicu şi pe mâna stângă o cătuşă la mine şi una pe mâna lui Marciuc. ~n
dreapta aveam pe Nicu, în stânga pe Marciuc. Eram obligaţi să stăm cu
capul în piept. ~n maşină stăm pe o bancă, într-o maşină militară; trei
securişti stăteau cu automatele în spate şi alţi trei în faţă. Vorbeau
ungureşte şi mă ameninţau. Am ridicat un pic capul, căci mă durea după
cap, din timpul cât am stat legat cu funia. La Rădăuţi am stat toată ziua cu
cătuşele, cu mâinile la spate. Când am ridicat un pic capul, unul a strigat:
- Capul jos, că îţi dau cu pistolul în cap! ~ţi farm capul!
Era unul care vorbea ungureşte.
C.H.: Fiind alături de Vasile, nu puteaţi comunica în nici un fel
Gv.V.: Nu aveam voie.
C.H.: Ştiaţi că fierbe în el un pic conştiinţa, că era trădătorul
dumneavoastră
Gv.V.: Absolut nimic.
Când ne-au scos şi ne-au fotografiat cu armele în mână, el s-a uitat la
mine, eu m-am uitat la el şi, oarecum, a schiţat un zâmbet. Nu era om de
159