Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
C.H.: Dar 16 ani este o vârstă când încă n-aţi ieşit din copilărie.
Gavriluţă de atunci, de 16 ani, ce impuls lăuntric a avut sau de unde, ca să
iasă din spaţiul mirabil al copilăriei şi al Bucovinei şi să intre vrândnevrând
într-un regim cazon, cu legi foarte aspre, fiindcă o armată care-şi
ştie foarte bine rostul are rigori pentru care nu-s făcuţi mulţi
Gv.V.: Vreau să vă spun un lucru şi-am să revin ca să nu scap ocazia.
Când făceam Şcoala militară la Făgăraş, deja Bucovina era ocupată
jumătate de către ruşi. Era şi Suceviţa ocupată. Familiile erau evacuate. La
şcoală, dimineaţa la şase, deşteptarea. Până la şapte, în pielea goală până la
jumătate, pe stadion, gimnastică şi frecarea cu zăpadă în gerul cumplit al
Făgăraşilor -, înviorarea, cum se spune, şi cafeaua, acea apă de orz ars, cu
vreo două sute cincizeci grame de pâine; plecam la instrucţie pe munţi.
Făceam exerciţiile cu nemţii, nu era glumă. Instrucţia, temele de luptă,
salturile etc. trebuiau să iasă „nemţeşte", după regulile şcolii germane.
Dacă ceva nu era în regulă, fără nici o concesie, ne întorceau de douăzeci
de ori înapoi. Şi iar reluam salturile şi exersam până ne buşea sângele. Mi
s-a întâmplat aceasta când eram copilandru de 17-18 ani, vârstă împlinită în
comuna Caracut, în Crimeea. Am venit de acolo şi am intrat la şcoala
militară la 18 ani şi 6 luni. Nu era uşor deloc; la 12 se aducea masa, acolo
pe munte, cu marmizele. Mâncăm, aveam jumătate de oră repaus şi iarăşi
treceam la instrucţie. Veneam seara la ora 6 în cazarmă, la şcoală; mâncăm
şi plecam înapoi - aplicaţie de noapte până la ora 24. De la 6 la 12 noaptea
program pe munte, instrucţie. Ştiţi ce înseamnă asta Şi mâncarea nu era
prea grozavă, ca la cazarmă. Dar nu m-am gândit niciodată să dezertez, am
spus că trebuie să termin orice ar fi, ca să câştig banul meu şi să trăiesc.
Veneau de acasă, din timp în timp, pachete; mai ales bănăţenii
primeau pită şi slană. Eu nu aveam cui scrie. Stăteam şi plângeam într-un
colţ; nu plângeam, stăteam ca o curcă plouată acolo şi mă uitam cum
mănâncă alţii din pachet; eu trăiam cu ciorba din gamelă, dar hotărât să
termin şcoala...
Eram foarte bun la înot. Şi acum cred că aş putea trece Dunărea în
Marea Neagră! Când eram la şcoala din Constanţa, la „Carmen Sylva", mă
aruncam pe valuri de cinci-şase metri şi mergeam până nu mă mai vedeam
în larg. Am sărit şi în Marea de Azov, în Crimeea; mă joc liber ca delfinul
în apă. Am învăţat să înot în bulboanele din râuleţul Suceviţa; eram un
mare amator de scăldat, dar timpul era limitat. Trebuia să merg, când
veneam de la şcoală, după oi, în pădure, după lemne de foc. Când venea
mama de la câmp trebuia să găsească totul pregătit, oile la locul lor,
lemnele tăiate. Când venea, târziu, obosită, după un drum de optsprezece
kilometri de mers pe jos, de la câmp spre casă, mama trebuia să le găsească
pe toate puse la punct. Nu erau atunci mijloace de transport. Ea venea
împreună cu sora mea, făcea mâncare şi adormeam cu toţii istoviţi. Mă
5