Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
român, de fapt, din Timişoara, condamnat la 5 ani închisoare pentru
„denigrarea poporului român". Condamnarea ultimului a avut loc dup ă o
discuţie despre ce spun gazetele germane despre viaţa din România,
discuţie care, după cum am spus, l-a dus la privare de libertate pe cel care
făcuse parte din SS, întors teafăr din prizonierat. Orice cuvânt avea
greutate, se supunea interpretării. Chiar dacă vedeai sânge, trebuia să spui
că vezi apă, să deformezi realitatea, să te faci oportunist, supus, mincinos,
vânzător de semeni, să te dezumanizezi. Or oamenii demni nu au acceptat
aceste false jocuri de măşti, nici cei superiori, şcoliţi, nici ţăranii noştri
isteţi, harnici, curaţi şi cu frică de Dumnezeu, care au luat drumul munţilor
şi al codrului, sacrificându-şi bucuriile, familiile şi pe ei înşişi, după pilda
martirilor pomeniţi de Sfânta Biserică.
„... exterminarea populaţiei, care ar fi urmat, ar fi intrat şi ea în sânul
necesităţii istorice Suferinţele Tragediile fără nume Umilirea omului, ca
specie Cine, în istorie, are nevoie să ne umilească"
(Marin Preda)
„N-o să spună nimeni că aceste suferinţe şi dezastre umane au modificat cu
o iotă mersul într-adevăr implacabil al istoriei. Dacă acest mers are un sens,
şi aparţine istoriei, în schimb suferinţa e a noastră şi ne aparţine numai
nouă; istoria n-are ce face cu ea. Cine ne-o provoacă
(Marin Preda)
„~n legătură cu această formă de rezistenţă, după un deceniu de libertate de
mărturisiri, de documentare şi de scriere, faptele lor de arme vor trebui
revizuite, aşezate la locul lor, adevărul restabilit; să nu mai fie vorba (ca
înainte de 1989, când se vorbea în şoaptă şi se scria - cât se scria şi numai
în Occident - după legende şi mai ales după... dorinţă) de suferinţa lor, în
pasivitate."
(Paul Goma)
„... nu există, în prezent, un singur român, care să nu aibă în familie măcar
un arestat; măcar un asasinat în anchetă ori în închisoare; un martirizat -
pentru cote şi pentru partizanat; pentru agitaţie publică şi pentru crimă-deorganizare;
pentru „neaderare" (la colhoz) şi tentativă de trecere de
frontieră; pentru „crima" de a fi locuit pe graniţa cu Iugoslavia şi pentru
păcatul de a se fi născut în Basarabia şi în Bucovina de Nord, românească...
Şi totuşi, în cvasitotalitate urmaşii martirizaţilor de comunism şi de braţul
ei, Securitatea, au uitat şi puţinul ştiut de la supravieţuitorii nefricoşi, iar de
la „revoluţiune" încoace, de parcă aceasta ar fi urgenţa clipei şi misia lor,
s-au aşternut pe uitare-iertare!"
231