Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
să patrulez, să fac pânde; mi-am făcut câţiva informatori din marginea
satului, între care şi pe Constantin Medeleanu. Acesta s-a arătat afectuos,
mă chema la el zâmbitor, ospitalier. Nu avea copii, era un cetăţean înstărit
şi îmi furniza informaţiile necesare. ~ntr-o bună zi însă, printr-un exces de
amabilitate, el mi-a devenit suspect. M-a luat de braţ şi m-a condus prin
curte la locuinţa sa. ~n casă era un musafir, o fată tulburător de frumoasă,
nepoata sa din Medgidia. Se numea Maricica Voinea şi era fiica agentului
sanitar din cadrul sindicatului CFR Medgidia. Ochii verzi ai fetei,
frumuseţea ei răpitoare m-au fascinat. Convorbirile noastre indicau în cele
din urmă o posibilă prietenie, după ce i-am fost prezentat de Medeleanu, iar
domnişoara a primit cu încântare acest act politicos. Fata a plecat peste
două, trei zile. Ceea ce a urmat ţine de destin. După câtva timp am avut
norocul să fiu detaşat la Medgidia. Odată ajuns acolo, se înţelege, primul
gând al meu a fost la întâlnirea ochilor verzi. Am căutat-o şi, la intervalele
care se nimereau între cursele trenurilor, o vizitam; am petrecut împreun ă
multe momente diurne şi nocturne. ~n Medgidia aveam o misiune grea -
blocarea transporturilor de alimente care se scurgeau din Dobrogea spre
Moldova. Moldovenii şi mărfurile lor erau puşi sub interdicţie, sub acuzaţia
că fac speculă, majorând inadmisibil preţurile la produse. Adevărul evident
era însă altul: oamenii, trecând prin coşmarul secetei şi al foametei, se
aprovizionau pentru anul care urma. Eu, fiind bucovinean, am căutat să fiu
mai tolerant cu fraţii mei din Moldova şi în aceste condiţii, mai puţin zelos
faţă de autorităţi. Dar autorităţile, vigilente, nepăsătoare la foamete şi
sărăcie, luându-şi măsuri de prevedere, au făcut un nou baraj la podul de
peste Dunăre; ce scăpa de la noi, se descărca acolo.
Maricica Voinea nu locuia departe de gară. Mai mult decât atât, aflasem că
tatăl ei era chiar agentul sanitar al sindicatului acestei unit ăţi. L-am
cunoscut: un om masiv, răutăcios, cu un caracter pe care l-a moştenit întru
totul fiica lui - frumoasă ca o zână dar extrem de perfidă, ca o viperă.
Prietenia noastră nu a durat. Ce-am câştigat eu din această relaţie pasageră
a fost lămurirea stratagemei cu porumbul ciudat tratat, semnificativ
subliniată şi de fată, şi de tatăl ei, agentul sanitar.
C.H.: Exclamaţia „America! America!", de fapt o invocaţie rostită de
un popor disperat, desigur nu avea în vedere numai alimentele stringent
necesare în acel moment...
Gv.V.: Desigur că nu. Avea conotaţii politice. Comuniştii nu
urmăreau ca popoarele supuse dictaturii roşii să aibă posibilitatea de a
cunoaşte şi altfel de viată, să aibă acces la lumea liberă, la civilizaţie. ~n
popor se ştia însă de multă vreme că America este o putere mondială, un
conglomerat de state evoluate, bogate şi cu posibilităţi de ajutorare a ţărilor
cu economie precară, secătuite de război. Deşi eram abia în '46-'47, la
începutul orânduirii comuniste, mulţi dintre noi ne-am orientat speranţa în
11