Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

182
Constantin Hrehor
A doua zi, agenţii poliţiei erau în casa părinţilor mei. Părinţii, săracii,
nu ştiau nimic. Am fost reclamat că, fiind la nuntă, am comandat să mi se
cânte «Tăiască Regele!» şi că pe drum am cântat din tot sufletul acelaşi
cântec.
Am fost luat la postul de miliţie şi dus la Botoşani; eram militar, sub
ordin. Pe seară, doi poliţai cu mânecile suflecate, m-au trecut prin «lecţia
bastoanelor de cauciuc». Insistent mă puneau să cânt «Trăiască Regele!».
Am refuzat, spunând că nu ştiu acest imn. «Domnii» m-au lovit peste cap,
peste umeri, pe spate. Plângeam, mă rugam să nu mă omoare. Mi-au zis:
«Nu ştii să cânţi Aici ai uitat, dar cum ştiai la nuntă» M-au lovit fără
milă, nu ştiu cât; după vreo două-trei ore mi-am revenit, înainte-mi am
văzut alţi doi miliţieni, din care a rămas unul singur. «Du-te, mă descurc
singur», s-au înţeles ei. Cel rămas mi-a zis: «Măi Mitică, ce-ai păţit» Eu
mă trezesc, îl privesc adânc, văd că e un subofiţer din satul meu - Costică
Rotaru. Băiat bun - m-a spălat, m-a ajutat să merg, m-a întrebat ce s-a
întâmplat, mi-a văzut dosarul şi mi-a adus ceva de mâncare, încurajândumă,
mi-a zis, ca un mareşal: «De-acum nu mai are cine să te lovească, căci
eşti în mâna mea; fii secret, că de altfel e rău de noi amândoi; când intru în
cameră să începi să ţipi. Bagă de seamă - un puşcăriaş din sat te-a băgat
aici.» Şi mi-a mai zis: «Să fii cuminte, că pe 10 noiembrie vei pleca la
Tribunalul Militar Iaşi; să te rogi de judecător să te condamne mai cu
puţin.»
~n data de 10 sosind un poliţist m-a întrebat: Mergi dezlegat sau
legat Cum credeţi, am răspuns. Tăceam, bucuros că nu mă ucide. Am mers
la tren şi am ajuns la Iaşi. Plutonierul care m-a însoţit m-a predat şi a
plecat. Duba în care am fost închis m-a dus la Copou; am fost încuiat într-o
celulă singur. Seara, un plutonier m-a întrebat sec: «Ce-ai făcut bă, de-ai
ajuns aici» Nu ştiam ce să-i spun. Am tăcut. «Bine, bă, nu spui nimic, aici
o să-ţi putrezească oasele.»
Dimineaţa - terci, nu am mâncat vreo trei-patru zile; apoi am început
să aleg viermii negri şi închideam ochii, şi mâncăm...
La miezul nopţii soseau poliţiştii, câte trei-patru strigau: «Cu faţa la
perete!» Stăm aşa câte-o oră. îmi ziceam: «Acuşi, acuşi aud poc!», dar m-a
păzit Dumnezeu. Apoi am fost încadrat între alţi deţinuţi. Nu-i cunoşteam,
eram rezervat, nu ştiam ce poate ieşi dintr-o convorbire. Ni se acordau cinci
minute de aer, două sute grame de mămăligă în două cu tarate, două sute
grame pâine cu varză... Dormeam câte trei în pat. ~ntr-o noapte am dormit
cu un bătrân mort...
După două luni am fost îmbarcaţi într-un tren al foamei - patru zile şi
patru nopţi am crezut că mor de foame -, am ajuns la Poarta Albă, în
Colonie. Acolo am stat cu mulţi intelectuali, preoţi, politicieni, cu tot felul
de neamuri. Şapte luni. După acest calvar, militar în termen fiind, am