Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

34
Constantin Hrehor
i-am spus de ce am plecat de la cei trei, Ionică mi-a spus:
- Măi băiete, ai noroc. Au fugit în munţi doi oameni bravi, pentru
care garantez eu, deosebit de bine intenţionaţi, oameni de nădejde: fraţii Ion
şi Gheorghe Chiraş, Chirăşenii sau Mateienii cum li se spune.
Mateienii erau patru fraţi: Ion, Gheorghe - care au fugit în munţi -,
Neculai şi Vasile. Cu Neculai, fratele meu Ionică a fost foarte bun prieten,
dar şi cu Ion. Ion avea 52 de ani când a plecat în munţi. A fost prizonier în
Rusia, a suferit îngrozitor, a muncit în minele de la Dombas. ~ntorcându -se
de acolo, a refuzat să vină cu diviziile „Tudor Vladimirescu" şi „Horea,
Cloşca şi Crişan", şi pentru aceasta a suferit foarte mult; toţi acei ce-au
refuzat au fost băgaţi în mine şi bătuţi în barăci umede şi friguroase unde
mureau cu grămada. Acest om nu putea să-i sufere pe comunişti pentru
nimic în lume; a pătimit extrem de mult de la aceşti nemernici care acum
conduceau propriu-zis România din umbră.
Ion Chiraş a fugit de acasă când a auzit că fratele lui, Gheorghe, a
fost arestat la locul de muncă, el fiind mecanic în serviciu la moara lui
Toader Chiraş. Proprietarul morii, Chiraş, nu era rudă cu el. S-a pomenit cu
doi civili care l-au legitimat şi au spus: mergi cu noi. A oprit moara şi l-au
luat. L-au dus la postul de jandarmi. Aceşti oameni, Mateienii, vorbeau
răspicat împotriva comunismului. Spuneau ce-au văzut în Rusia, căci
amândoi au fost pe front, care-i realitatea, ce ne poate aduce comunismul şi
ce ne-a adus până la ora aceea. Autorităţilor, Securităţii, nu-i convenea să
aibă oameni în popor care să le dejoace planurile şi să le combată teoria şi
propaganda lor. Aşa că, Gheorghe a fost arestat acolo. Cum a auzit Ion, a
încuiat uşa şi a început să-şi facă bagajul pentru a pleca în codri, să nu fie şi
el arestat. Spre seară, Gheorghe a cerut învoire la WC; a fost introdus la
WC de către un miliţian şi a văzut un gemuleţ deschis. (Miliţia avea sediul
atunci în zona unde acum sunt casele lui Marcel Popa şi prof. Geta
Vatamaniuc, fiica lui Nicolae, a unui nepot al celui care relatează - n.m.).
S-a urcat pe WC, s-a aruncat prin geam, a sărit în spate, de acolo pe o
colibă, pe o şandrama unde ţineau lemnele cei de la post, şi din uliţă a fugit
în pădure. Miliţianul, când a deschis uşa, nu l-a mai găsit pe arestat! A ieşit
afară, însă el nu mai putea fi văzut, pentru că pădurea era la trei sute de
metri. Gheorghe era deja ajuns în codru. A mers la un nepot al său, la Ioniţă
Procopciuc, un om extraordinar, de nădejde, o gazdă a noastră în toţi cei
şase ani. S-a dus acolo şi a luat îmbrăcăminte şi încălţăminte. De acolo s-a
urcat în munte, unde-şi avea ascunsă puşca şi cartuşele şi a rămas în pădure
cu mâncare luată de la nepotul lui. După ce a fugit Gheorghe de la post, doi
securişti, îmbrăcaţi civil, poate tot cei doi care l-au arestat pe Gheorghe de
la locul de muncă, au venit la Ion acasă. Uşa era încuiată. Ion avea un câine
vânător de urşi, foarte mare, voinic, alb, la care Ion a ţinut extrem de mult
şi despre care deseori ne vorbea. I-a făcut mâncare şi i-a întins-o prietenos,