Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
34<br />
<strong>Constantin</strong> <strong>Hrehor</strong><br />
i-am spus de ce am plecat de la cei trei, Ionică mi-a spus:<br />
- Măi băiete, ai noroc. Au fugit în munţi doi oameni bravi, pentru<br />
care garantez eu, deosebit de bine intenţionaţi, oameni de nădejde: fraţii Ion<br />
şi Gheorghe Chiraş, Chirăşenii sau Mateienii cum li se spune.<br />
Mateienii erau patru fraţi: Ion, Gheorghe - care au fugit în munţi -,<br />
Neculai şi Vasile. Cu Neculai, fratele meu Ionică a fost foarte bun prieten,<br />
dar şi cu Ion. Ion avea 52 de ani când a plecat în munţi. A fost prizonier în<br />
Rusia, a suferit îngrozitor, a muncit în minele de la Dombas. ~ntorcându -se<br />
de acolo, a refuzat să vină cu diviziile „Tudor Vladimirescu" şi „Horea,<br />
Cloşca şi Crişan", şi pentru aceasta a suferit foarte mult; toţi acei ce-au<br />
refuzat au fost băgaţi în mine şi bătuţi în barăci umede şi friguroase unde<br />
mureau cu grămada. Acest om nu putea să-i sufere pe comunişti pentru<br />
nimic în lume; a pătimit extrem de mult de la aceşti nemernici care acum<br />
conduceau propriu-zis România din umbră.<br />
Ion Chiraş a fugit de acasă când a auzit că fratele lui, Gheorghe, a<br />
fost arestat la locul de muncă, el fiind mecanic în serviciu la moara lui<br />
Toader Chiraş. Proprietarul morii, Chiraş, nu era rudă cu el. S-a pomenit cu<br />
doi civili care l-au legitimat şi au spus: mergi cu noi. A oprit moara şi l-au<br />
luat. L-au dus la postul de jandarmi. Aceşti oameni, Mateienii, vorbeau<br />
răspicat împotriva comunismului. Spuneau ce-au văzut în Rusia, căci<br />
amândoi au fost pe front, care-i realitatea, ce ne poate aduce comunismul şi<br />
ce ne-a adus până la ora aceea. Autorităţilor, Securităţii, nu-i convenea să<br />
aibă oameni în popor care să le dejoace planurile şi să le combată teoria şi<br />
propaganda lor. Aşa că, Gheorghe a fost arestat acolo. Cum a auzit Ion, a<br />
încuiat uşa şi a început să-şi facă bagajul pentru a pleca în codri, să nu fie şi<br />
el arestat. Spre seară, Gheorghe a cerut învoire la WC; a fost introdus la<br />
WC de către un miliţian şi a văzut un gemuleţ deschis. (Miliţia avea sediul<br />
atunci în zona unde acum sunt casele lui Marcel Popa şi prof. Geta<br />
Vatamaniuc, fiica lui Nicolae, a unui nepot al celui care relatează - n.m.).<br />
S-a urcat pe WC, s-a aruncat prin geam, a sărit în spate, de acolo pe o<br />
colibă, pe o şandrama unde ţineau lemnele cei de la post, şi din uliţă a fugit<br />
în pădure. Miliţianul, când a deschis uşa, nu l-a mai găsit pe arestat! A ieşit<br />
afară, însă el nu mai putea fi văzut, pentru că pădurea era la trei sute de<br />
metri. Gheorghe era deja ajuns în codru. A mers la un nepot al său, la Ioniţă<br />
Procopciuc, un om extraordinar, de nădejde, o gazdă a noastră în toţi cei<br />
şase ani. S-a dus acolo şi a luat îmbrăcăminte şi încălţăminte. De acolo s-a<br />
urcat în munte, unde-şi avea ascunsă puşca şi cartuşele şi a rămas în pădure<br />
cu mâncare luată de la nepotul lui. După ce a fugit Gheorghe de la post, doi<br />
securişti, îmbrăcaţi civil, poate tot cei doi care l-au arestat pe Gheorghe de<br />
la locul de muncă, au venit la Ion acasă. Uşa era încuiată. Ion avea un câine<br />
vânător de urşi, foarte mare, voinic, alb, la care Ion a ţinut extrem de mult<br />
şi despre care deseori ne vorbea. I-a făcut mâncare şi i-a întins-o prietenos,