Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Constantin Hrehor
„Cu lacrimi în ochi se vede foarte rău."
(Octavian Paler).
(Imre Kertesz)
Căci, dincolo de primitivismul existenţial, mai greu de înfruntat au fost
mentalităţile, fiinţele nu o dată brutale, laşe, mincinoase...
Gv.V.: Ponderea dialogului nostru se va regăsi tocmai acolo, dar
trebuie să... trag uşa la bordeiele de care v-am vorbit, fiindcă m-aţi întrebat:
„Câte «chilioare»/bordeie aţi făcut în timpul şederii în munţi"
~n fiecare an, alt bordei! Toamna ne săpam bordeiele în pământ, în
octombrie-noiembrie. Ziua săpam, iar noaptea ne alimentam, o lună de zile.
Până când bordeiele nu erau încă terminate, alimentele le ţineam afară, sub
cetini, sub scoarţă de copaci, să nu se altereze. Era o situaţie dificilă
conservarea alimentelor, mai ales a făinii, care se umplea de mucegai la
căldură.
C.H.: De ce tot alt bordei, în altă parte
Gv.V.: Iată de ce: în octombrie, când pământul la suprafaţă îngheaţă,
de la brumă şi zăpezi, apa intră încet în pereţi şi, primăvara, când umezeala
iese iar din toate părţile, cu siguranţă aduce tuberculoza. Nu ştiu câte am
făcut, dar oricum sunt câteva zeci.
Un caz semnificativ - am ajuns la locul numit Sihelda Popii, la Piatra
cu Sfredel, loc tainic, cu multe mlaştini, cu rupturi în munte. Aici toată apa
era impregnată de rugină, nu era bună de băut, avea gust rău. Erau foarte
mulţi brazi, vechi, răsturnaţi, pentru că rădăcinile lor nu aveau un sol dur,
ieşeau din mlaştini. Mai mult, dintre aceştia nu puţini erau trăsniţi. Era un
motiv pentru care, în timp de ploi violente, cu descărcări electrice, să
evităm acea pădure.
Cât am umblat prin păduri în cei şase ani de partizanat, nu am văzut
prea mulţi fagi trăsniţi, dar brazi am văzut cu sutele, în zone de acest fel nu
puteam sta mult - subsolul îmbibat cu rugină atrăgea ca un magnet
fulgerele.
Odată ne-am făcut o colibă peste un fag despicat de un brad prăvălit
de trăsnet. Era aşa căzut încât ne ocrotea foarte bine. ~n caz de atac aveam o
foarte bună deschidere pentru tragere. Ne-am oprit acolo pentru că pe
tulpina rămasă era o adevărată cultură de păstrăvi, de ciuperci.
Păstrăvii de cioată, cum li se spune, sunt excepţionali în bucătărie, ca
şi păstrăvii apelor, întrec, în supe, orice delicatese...
Acolo am făcut una dintre colibele noastre: am acoperit partea
trunchiului împodobită cu ciupercile aromitoare şi ne-am instalat. Noaptea
făceam ciorbă din păstrăvi, aveam de unde, erau din belşug.
74