Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
sihăstriile munţilor; fratele Ioan, Ionică, mi-a procurat tot ce-mi era necesar
pentru o asemenea alegere...
C.H.: E numaidecât obligatoriu să ilustraţi, aici, până a intra în epica
emoţionantă a primelor zile de haiducie, starea lucrurilor din acel moment,
cum se precipitau evenimentele, care era situaţia politică sub un regim care
se dovedea tot mai ostil
Gv.V.: Contextul social-politic era extrem de critic, începea
vânătoarea de oameni. Victimele şi martirii se arătau la orizont. Puterea
străină, roşie, cotropitoare, era în plină dezlănţuire apocaliptică.
~n 1944, în munţii Bucovinei, fratele meu, Ion Vatamaniuc, fiind
partizan, comandant al unui grup de partizani, avea misiunea de a aduce
prizonieri. El era un preţuit specialist în trecerea liniei ruşilor; în misiune
era însoţit de un locotenent german care se amuza de faptele năzdrăvane ale
partizanului, ori de câte ori aducea prizonieri din spatele frontului sovietic.
Grupa lui da atacuri cu posturile de înaintare, dar misiunea principal ă era
aducerea prizonierilor.
Fiecare grup de partizani din cele răspândite în munţi avea câte o
misiune specială: şi grupul lui Macoveiciuc, şi grupul lui Constantin
Cenuşă... Erau patru grupe mobile, în afară de batalionul fix „Bucovina",
supranumit „Putna", compus din voluntari bucovineni, dar să fie spre
ştiinţă şi voluntari ucraineni. Erau o mie trei sute de oameni. Companiile
din acest batalion erau comandate de ofiţeri în rezervă. Una dintre companii
era condusă de locotenentul Motrescu (nu de celebrul partizan Vasile
Motrescu, despre care vom vorbi mai jos - n.n.), de profesie inginer silvic.
E uşor de închipuit cât de bine cunoştea munţii acest profesionist al
pădurilor... O altă companie era condusă de locotenentul Mimor, învăţător
în comuna Vicov... Legătura cu ofiţerul german o făcea locotenentul
Motrescu, pentru că ştia limba germană. Aceste companii au avut o misiune
foarte grea: să blocheze cu orice preţ Valea Putnei. Ruşii presau insistent
Valea Moldovei, pe la Gura Humorului şi Valea Putnei căci prin acea
deschizătură la obcină se putea tăia cale spre Ardeal; se trecea Obcina Mare
spre Câmpulung, în Bistriţa N\săud, şi de acolo în Ardeal... Valea
Moldovei era un obstacol puternic, încercat de multe ori. Erau aici dou ă
cazemate din care se secera cu mitralierele, plus două tunuri pe munte,
care, când se observa primejdia, băteau în strâmtoare, întrerupând orice
succes, în timp ce, în dreapta şi în stânga muntelui, se organiza rezistenţa
unităţilor, în zona batalionului fix au fost lupte aprige, s-au dus chiar lupte
corp la corp în timp de noapte, încât jumătate din efectivul batalionului a
căzut acolo. De reţinut în acest context este că, din grupele mobile de
partizani, nu s-a înregistrat nici o pierdere. Oamenii rezistenţei cunoşteau
foarte bine terenul - erau toţi bucovineni, născuţi şi crescuţi pe munte... Şi
aveau şi experienţa armatei. Ba unii dintre voluntari, atât din batalionul fix,
25