Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

214
Constantin Hrehor
A luat parte la războiul al doilea mondial, în campania împotriva
U.R.S.S. Demobilizat în decembrie '44, în timp ce familia era în refugiu la
Sighişoara, şi-a continuat lupta, în spiritul unui ideal scump, având ca
puncte orientative, statornice, Dumnezeu şi Neamul. A fost arestat în 23
iunie 1948, anchetat de Securitate la Piteşti, Sighişoara, Mediaş şi Sibiu.
Condamnarea, pronunţată de Tribunalul Militar Sibiu: doisprezece ani
muncă silnică, alături de un lot de vreo patruzeci de persoane, cu „gazdă" la
Aiud. După expirarea pedepsei a mai primit încă doi ani condamnare
administrativă, executaţi în Periprava, în Deltă. După paisprezece ani, în 25
iunie '62, s-a întors acasă, aşteptat de iubita sa soţie - de origine germană,
care i-a arătat o pilduitoare fidelitate şi iubire în tot timpul detenţiei, ca şi
cum ar fi convieţuit în normalitatea domestică a vieţii libere. Din anii de
închisori, acest excepţional om, de-o luminozitate care m-a tulburat şi pe
care nu mi-o pot explica, trei ani i-a petrecut muncind la minele de plumb
din Baia Sprie şi un an la Gherla, când s-a declanşat greva foamei de către
toţi deţinuţii politici din Aiud (25 martie 1956). ~nconjurat de sensibila
înţelegere a soţiei şi a fiicei care nu ştia cine e străinul care vine acasă după
paisprezece ani de viaţă privată de libertate, V. T. a lucrat în construcţii şi
la Spitalul de neuropsihiatrie infantilă din Şiret, până în 1983.
Majestuos, frumos la chip, atletic de parcă nu ar fi stat nici o zi în
puşcărie, Virgil Totuescu - credincios idealurilor cărora şi-a dăruit atâţia
ani din tinereţe -, confratern îi aminteşte şi pe câţiva dintre camarazii
închisorilor, precizând şi anii suferinţei lor: Vasile Turtureanu, douăzeci şi
trei ani, Dumitru Oniga, optsprezece ani, Vlad Dumitru, şaisprezece ani,
Vasile Pânzaru, şaisprezece ani (toţi suceveni), Vasile Lazăr, opt ani,
Vasile Cârdei, opt ani, Ghe. Reuţ, şaisprezece ani, B. Procopovici,
şaisprezece ani (Rădăuţeni) şi Tr. Coriciuc, şaptesprezece ani (din Şiret).
Şi, dincolo de acest catalog, V. T. îmi mai spune - fără a da semnificaţie! -
că şi în '38-'40 a fost arestat, în vremea lui Carol al II-lea, şi întocmai şi în
timpul lui Antonescu, cu o internare scurtă la Tg. Jiu... Pentru toate însă
astfel îşi păsuieşte cuvintele, surâzător şi iertător: „Mulţumesc Bunului
Dumnezeu pentru că ne-a ajutat şi ne-a purtat Crucea."
C.H.: Ştiu că segmentul/capitolul închisorilor vă solicită în chip
deosebit memoria şi, deopotrivă, vă sensibilizează, căci, cum bine ziceţi,
„şcoală" ca acolo nu se face nicăieri pe lume. Poate că şi din această pricină
şi marele patriot, scriitorul rus Soljeniţîn scria ca despre o revelaţie aceste
cuvinte paradoxale: „Binecuvântată fii, închisoare, pentru că ai existat în
viaţa mea". Vă rugăm să nu scăpaţi nimic din arhivele suferinţei...
Gv.V.: Mă aflam la Gherla. Eram mutaţi dintr-o celulă în alta; la un
moment dat, am găsit acolo, într-o celulă, doi tineri. Unul se numea
Spiridon, care era sergent, iar celălalt mai mic era caporalul Muşat;
Spiridon îi spunea acestuia „Piciule". Aceştia doi erau de la o unitate de