Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

246
Constantin Hrehor
Steinhardt a scris o carte extraordinară, „Jurnalul fericirii". Un alt om putea
s-o numească altfel, dar el a pus în centru fericirea... Eu văd că şi
dumneavoastră, după anii de închisoare, aţi ieşit un om luminos.
Gv.V.: Nu toţi au ieşit aşa, majoritatea au ieşit cu sechele, au ieşit
plini de ură, plini de regrete. Asta depinde de psihologia, de puterea de
înţelegere şi mai cu seamă de ancora de care te-ai folosit în anii de detenţie.
Ancora nu era altcineva decât Hristos. Dacă ai fost puternic legat de această
ancoră, ai ieşit cu „Jurnalul fericirii" în creier. Acum o să vă spun de ce a
scris „Jurnalul fericirii" Steinhardt. Deoarece pentru el puşcăria a fost cu
adevărat o fericire. A cunoscut aici ceea ce n-a cunoscut în facultăţile pe
care le-a făcut, căci avea Dreptul şi Literele, doctoratul în drept
constituţional şi studii în Paris şi Londra; numai în închisoare a cunoscut ce
dimensiune are fericirea, câte poate îndura un om, ce poate îndura făptura
lui Dumnezeu, câte se pot petrece în societatea umană. ~nchisoarea a fost
pentru filosoful Steinhardt o facultate extraordinară, extrem de importantă
pentru nivelul pregătirii sale enciclopedice, pentru psihologia sa. A scris
„Jurnalul fericirii" fericit de ceea ce a aflat, complet l ămurit asupra omului,
asupra subiectului central al sociologiei universale, ca şi marele său
contemporan Petre Ţuţea, de altfel. Aici, în închisoare, Steinhardt s-a
lămurit asupra omului viu, asupra omului gol, dezbrăcat, în frigul celulei.
C.H.: A „citit" omul şi Umanitatea, în ce are mai intim, mai sensibil.
Gv.V.: Sub toate aspectele, pe toate feţele, ca într-un laborator de
disecţie, de anatomie, în închisoare este realitatea pură, o realitate de peste
realităţi... Acolo erau şi doi foşti inspectori de poliţie, Vasile şi Ioan
Popescu, împreună cu unii foşti jandarmi, condamnaţi la articolul
„activitate intensă contra clasei muncitoare", deţinuţi de la Făgăraş,
demnitari notorii, acuzaţi de înaltă trădare, legionari, partizani...
C.H.: „~n camera 44 e o lume sincopată, o lume amoniacală.
Neîncrederea şi bănuiala au pustiit totul, ca vipiile vântului de stepă
dogoritor...", notează Nicolae Steinhardt în Jurnalul său şi extrag aceste
cuvinte ca să le potrivesc cu evocările Dvs., având în vedere aceeaşi celulă.
Multe însemnări memorabile legate de acest... apartament am subliniat în
timpul lecturii - mă opresc aici la fraţii Vasile şi Haralambie Vasilache,
monahii, ultimul mort în temniţă, „cărat afară cu pătura" chiar de cel care
avea să fie celebrul monah de la Rohia.
Gv.V.: Tot din Jurnal, o replică dragă lui Nicu, „suntem îndeosebi
sancţionaţi pentru virtuţile noastre". Sau din Kierkegaard, „contrariul
păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea".
C.H.: Despre care zicea că e „cea mai extraordinară cugetare rostită
vreodată, în afara textelor evanghelice"; zisa exclamativă a ovreiului
creştinat, a înţeleptului pentru care Creştinismul, la care a aderat nesilit de
nimeni, nu are o definiţie mai completă decât „Dăruind, vei dobândi", se