Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
Securitatea i-a tulburat liniştea până în 1989...
Deşi, tangenţial, voi mai da relief acestui personaj, aici să am
îngăduinţa de a mai spune câteva cuvinte referitoare la contextul istoric.
După ce în '44 trupele sovietice au trecut Nistrul şi Prutul, invadând
pământul românesc, Cernăuţii, Rădăuţii, Botoşanii şi Paşcanii, grupurile de
voluntari constituite, înscriind acţiuni independente în anumite zone, erau
singurele nuclee care opuneau rezistenţă, definindu-se dintru început ca
focare exponenţiale ale mulţimii subjugate de teroarea stalinistă. Astfel
apare grupul constituit de fratele meu Ion Vatamaniuc (28 aprilie 1944),
grupul lui Vladimir Macoveiciuc, în zona Vicov-Putna (mai 1944) şi grupul
mixt, româno-ucrainean, din Ulma-Brodina, condus de Petre Maruseac.
Valul nou ridicat a avut caracter anticomunist. Pe scurt, ca să fixăm câteva
date concrete necesare, grupul lui Macoveiciuc a fost lichidat în 1951,
grupul lui Grigore Sandu din Dorna Candreni a fost lichidat în 1950, grupul
meu, al lui Gavrilă Vatamaniuc, cu o activitate din '49 până în '55, s-a
distrus prin arestarea mea iar în 1958, în noaptea de 13/14 ianuarie, Vasile
Motrescu, ultimul brav partizan din Bucovina, prin mişeleasca împuşcare
care s-a întâmplat la Botoşani, a încheiat Istoria Munţilor.
C.H.: Desigur, această întoarcere în timp era necesară. Precizările
Dvs. vor lumina şi mai bine istorisirile care urmează...
Gv.V.: Extraordinar om de legătură a fost Ion Vatamaniuc, deosebit
de curajos şi înverşunat luptător împotriva despoţilor din stepă! Deşi era
liber când noi am ales osânda vieţii de partizan şi ar fi putut să-şi vadă
de-ale casei, Ion nu şi-a călcat jurământul faţă de sine, a activat prin noi, a
fost cu noi, ne-a ajutat, ne-a ţinut verticali...
~mi amintesc nenumărate episoade din vremea aceea, mai ales cum
acest om ştia să treacă nevătămat prin locuri primejdioase. Mult m-am
gândit la faptele lui când, odată, am făcut un popas în „Tăietura rusească",
într-un loc numit aşa pentru că prin zona respectivă trecea linia de
demarcaţie stabilită de ruşi, în faţa căreia, furios, pădurea a fost complet
tăiată pe o suprafaţă de câţiva kilometri. Suprafaţa respectivă era
încrucişată de tot felul de obstacole şi instalaţii strategice din care, se
înţelege, nu lipseau minele. Fratele meu Ion Vatamaniuc era expert în acest
spaţiu - trecea peste toate instalaţiile, extrem de prudent, cunoscând unde
firele erau conectate la mine; sub arborii încrucişaţi care mascau instalaţiile
primejdioase, fratele meu şi-a făcut o potecă de câţiva zeci de metri pe care,
când se furişa, întrerupea firul - mai ales când era cu alţi însoţitori - ori
deplasarea trebuia să se întâmple noaptea. De fiecare dată, spre seară,
repera mai întâi firul, apoi, după ce avea loc trecerea, îl înnoda din nou. ~n
felul acesta intra în desiş şi urmărea orice mişcare, cu degetul pe trăgaci;
ştia la orice oră din noapte unde e cuibul mitralierei, unde-s ascunse armele.
Pentru aceste acţiuni, de regulă, era preferat timpul de noapte, cu ploi şi
39