Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
în acelaşi spirit viu şi vertical de către generosul stareţ tânăr de azi,
Melchisedec Velnic. „Şcoala" de autentic patriotism şi duhovnicie de la
Putna a fascinat mai mult decât universităţile. Moldova lui Ştefan voievod,
rotundă, netrunchiată, a fost zeci de ani la rând prezentată fără nici o
concesie, cu fireşti riscuri, cu o voluptate cutremurătoare. Stareţul Pimen şi
ucenicii lui rosteau „Doina" eminesciană plângând, cu un fior religios care
transfigura şi revolta. Nu ştiu dacă Steinhardt a fost la Putna vreodată, dar
iată ce a spus el: „«Doina» se cade a fi citită cu glas puternic, răstit,
afurisitoriu şi dezlegătoriu, glasul vraciului care descântă blestemele."
La Putna se ştia demult că „momelile civilizaţiei uşoare au foarte
mare trecere la elitele româneşti" (C. Rădulescu Motru), în aceeaşi direcţie
cu cugetătorul de la Rohia care scria ferm şi drept că „Europa de astăzi
(occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai
fost din secolul IV încoace". ~ntr-o Românie veşnic în criză, despre care se
putea spune că e „o ţară în care nimeni nu cutează să zărească cerul şi cine
iese în aer liber îşi pleacă fruntea" (E. Canetti). Poate din pricină că Putna,
de la Vartolomeu Măzăreanu a tot păstrat alura de Academie, a avut de
înfruntat atâtea asalturi prin care i s-a vrut discreditat prestigiul, în cruciade
numărându-se destui „corifei ai delaţiunii", prezenţi pretutindeni, snobi,
minori, fără destin căci „e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari
insalubri, de autorităţi „intelectuale" lipsite de orice autoritate morală" (A.
Pleşu).
Mănăstirile ştiu însă pe dinafară strategiile „războiului nevăzut" de la
Nicodim Aghioritul, ştiu de la Nil Atonitul că „se vor face oameni mai răi
decât dracii" şi că numai atunci „când nu vor mai fi oameni sfinţi, atunci
are să fie sfârşitul" (E. Sirul) şi adevărul, astfel accentuat, în aceeaşi notă ca
mai sus, rostit de cel care a iubit Putna cu aceeaşi fervoare ca pe propria-şi
rostire poetică, Mihai Eminescu: „Inteligenţe se găsesc adesea, caractere
foarte rar".
Gv.V.: Desigur, despre toţi aceşti oameni slujind lui Dumnezeu şi
semenilor ar trebui scrise cărţi întregi, pe lângă tot ce se scrie şi s-a scris
după anul 1989, ba chiar şi mai înainte. Aţi văzut cărţile lui Cicerone
Ioniţoiu, trăitor la Paris
C.H.: Am primit chiar din mâna domniei sale un volum dintre cele
trei apărute, „Morminte fără cruce", în faţa bisericii românilor din Paris, în
'90-'91, când am primit o bursă pentru Şcoala Internaţională de Jurnalistică
din Lille, graţie prietenului meu, şi el autoexilat, dramaturgul Matei
Vişniec, am avut interesante convorbiri cu Cicerone Ioniţoiu, despre exil şi
comunism, despre „Testamentul din morgă" al lui Remus Radina, despre
proiectul uriaş „Dicţionarul victimelor comunismului". Tot în aceeaşi notă
am dialogat şi cu actorul dezamăgit Dumitru Furdui. Am văzut atelierul
pictoriţei Wanda Mihuleac, am bătut Parisul în lung şi în lat cu numeroşi
239