Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
notivează în absolut...
Gv.V.: Să vă mai spun şi alte întâmplări de la Gherla...
C.H.: Vă ascultăm.
Gv.V.: Alături de mine era profesorul Gheorghe Leon din Cluj, un -
maghiar din Valea lui Mihai, Carol Fechete, şi un cetăţean din Ostroveni,
raionul Gura Jiului, Ion V. Trăsnitu. Locuiam într-o celulă antemorgă,
aproape de a fi pierduţi definitiv, de a fi aruncaţi în morgă şi apoi în cine
ştie ce pământ veşnic necunoscut, într-un miez de noapte, profesorul Leon,
cel condamnat la douăzeci şi doi de ani, a murit. Am anunţat gardianul şi ni
s-a poruncit să-l scoatem cu pătura afară. Eu şi Fechete l-am evacuat;
Trăsnitu trăgea de moarte pe prici. Pe la ora 3, spre dimineaţă, şi-a dat
duhul. Am anunţat gardianul şi a urmat aceeaşi regie, foarte obişnuită în
închisori: „Puneţi-l pe pătură, daţi-l afară!".
L-am pus cu Fechete pe pătură, l-am dat afară, ne uitam unul la altul.
Mi-am zis: dacă eu cad, cu cine mă dă Fechete afară Fechete râdea; râdea,
vorba vine: „Ne va lua gardianul."
Mâna lui Dumnezeu a fost asupra noastră, ne-a scos şi din celula
aceea. Atunci a început să se îmbunătăţească viaţa din închisori. Fac o
necesară menţiune. La un moment dat, în închisoare au venit nişte ofiţeri,
fapt uluitor, cu epoleţi noi, nu de tip rusesc. Aveau cravată, nu aveau
cămaşă închisă la gât, cum purtau ruşii şi chinezii. Această schimbare nu
era un lucru oarecare, să treci de la o uniformă de un fel la o uniformă de
alt fel, era un lucru mare. Nu ştiam însă atunci nimic, dar peste două-trei
zile am aflat. S-a ţinut o şedinţă cu conducerea închisorilor din toată ţara.
Au fost scoşi toţi doctorii de prin celule, li s-au dat camere, truse cu
medicamente, cu seringi. Li s-a spus: „Aveţi dreptul să scrieţi acasă, să
primiţi pachete, dar dumneavoastră veţi dormi îmbrăcaţi; la orice oră din
noapte sau din zi, dacă bate un deţinut la uşă că îi este rău, dumneavoastră
va trebui să mergeţi şi să-l trataţi. Dacă moare un deţinut, răspundeţi!".
Sunt obligat de conştiinţă să amintesc aici câţiva dintre medicii de
valoare, sensibili la suferinţele şi neajunsurile deţinuţilor, pe dr. Turculeţ,
care m-a tratat şi pe mine, pe doctorii Cornea şi Dinuleşcu, ultimii, ofiţeri
superiori pe vapoarele româneşti. Aveau, alături de alţii, vreo şapte la
număr, constituiţi într-un lot, condamnări între douăzeci şi douăzeci şi cinci
ani, sub acuzaţia că aveau legături cu americanii. Doctorul Turculeţ a făcut
slujbă la Policlinica nr. l din strada Batistei, ne-am vizitat şi am convorbit
mult după eliberare; el m-a tratat de un TBC intestinal, care netratat, sigur
m-ar fi dus în pământ.
Toate au venit la timp: şi medicamente, şi doctori, şi ziua eliberării.
Curios, după ce medicii au fost însărcinaţi cu îngrijirea deţinuţilor, zbirii
celulelor, gardienii care nu ne slăbeau cu urletele „Bandiţilor, ce e cu
gălăgia asta" ori „Ce cauţi la geam, banditule" au început să ne trateze
247