Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Muntele</strong> m\rturisitor<br />
notivează în absolut...<br />
Gv.V.: Să vă mai spun şi alte întâmplări de la Gherla...<br />
C.H.: Vă ascultăm.<br />
Gv.V.: Alături de mine era profesorul Gheorghe Leon din Cluj, un -<br />
maghiar din Valea lui Mihai, Carol Fechete, şi un cetăţean din Ostroveni,<br />
raionul Gura Jiului, Ion V. Trăsnitu. Locuiam într-o celulă antemorgă,<br />
aproape de a fi pierduţi definitiv, de a fi aruncaţi în morgă şi apoi în cine<br />
ştie ce pământ veşnic necunoscut, într-un miez de noapte, profesorul Leon,<br />
cel condamnat la douăzeci şi doi de ani, a murit. Am anunţat gardianul şi ni<br />
s-a poruncit să-l scoatem cu pătura afară. Eu şi Fechete l-am evacuat;<br />
Trăsnitu trăgea de moarte pe prici. Pe la ora 3, spre dimineaţă, şi-a dat<br />
duhul. Am anunţat gardianul şi a urmat aceeaşi regie, foarte obişnuită în<br />
închisori: „Puneţi-l pe pătură, daţi-l afară!".<br />
L-am pus cu Fechete pe pătură, l-am dat afară, ne uitam unul la altul.<br />
Mi-am zis: dacă eu cad, cu cine mă dă Fechete afară Fechete râdea; râdea,<br />
vorba vine: „Ne va lua gardianul."<br />
Mâna lui Dumnezeu a fost asupra noastră, ne-a scos şi din celula<br />
aceea. Atunci a început să se îmbunătăţească viaţa din închisori. Fac o<br />
necesară menţiune. La un moment dat, în închisoare au venit nişte ofiţeri,<br />
fapt uluitor, cu epoleţi noi, nu de tip rusesc. Aveau cravată, nu aveau<br />
cămaşă închisă la gât, cum purtau ruşii şi chinezii. Această schimbare nu<br />
era un lucru oarecare, să treci de la o uniformă de un fel la o uniformă de<br />
alt fel, era un lucru mare. Nu ştiam însă atunci nimic, dar peste două-trei<br />
zile am aflat. S-a ţinut o şedinţă cu conducerea închisorilor din toată ţara.<br />
Au fost scoşi toţi doctorii de prin celule, li s-au dat camere, truse cu<br />
medicamente, cu seringi. Li s-a spus: „Aveţi dreptul să scrieţi acasă, să<br />
primiţi pachete, dar dumneavoastră veţi dormi îmbrăcaţi; la orice oră din<br />
noapte sau din zi, dacă bate un deţinut la uşă că îi este rău, dumneavoastră<br />
va trebui să mergeţi şi să-l trataţi. Dacă moare un deţinut, răspundeţi!".<br />
Sunt obligat de conştiinţă să amintesc aici câţiva dintre medicii de<br />
valoare, sensibili la suferinţele şi neajunsurile deţinuţilor, pe dr. Turculeţ,<br />
care m-a tratat şi pe mine, pe doctorii Cornea şi Dinuleşcu, ultimii, ofiţeri<br />
superiori pe vapoarele româneşti. Aveau, alături de alţii, vreo şapte la<br />
număr, constituiţi într-un lot, condamnări între douăzeci şi douăzeci şi cinci<br />
ani, sub acuzaţia că aveau legături cu americanii. Doctorul Turculeţ a făcut<br />
slujbă la Policlinica nr. l din strada Batistei, ne-am vizitat şi am convorbit<br />
mult după eliberare; el m-a tratat de un TBC intestinal, care netratat, sigur<br />
m-ar fi dus în pământ.<br />
Toate au venit la timp: şi medicamente, şi doctori, şi ziua eliberării.<br />
Curios, după ce medicii au fost însărcinaţi cu îngrijirea deţinuţilor, zbirii<br />
celulelor, gardienii care nu ne slăbeau cu urletele „Bandiţilor, ce e cu<br />
gălăgia asta" ori „Ce cauţi la geam, banditule" au început să ne trateze<br />
247