Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

256
Constantin Hrehor
Dumnezeu nu i-a lăsat şi, iată, după zeci de ani sunt aici şi vă declar
lucrurile acestea.
„Şi eu aşteptam. Aplecat peste prăpastie, ascultam încordat. Deodată
am auzit paşi înăbuşiţi, departe, foarte departe. Cineva se apropia, muntele
se scutura; nările au început să-mi freamăte, în văzduh se simţea duhoarea
ţapului din fruntea turmei. «Vine, vine!», şopteam, strângându-mi centura.
Mă pregăteam de luptă."
(Kazantzakis)
„Muntele fermecat şi nemuritor al copilăriei îşi ridică nimbul strălucitor şi
pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, având şi
defectele lor, indiferenţa faţă de greşeli şi indiferenţa faţă de timp."
(Octavian Paler)
„~n închisorile prin care am trecut am cunoscut mulţi oameni, de la portar
până la ministru, de la neştiutori de carte până la profesori universitari şi
savanţi, de la demon până la înger."
(D. Bordeianu)
„Afară era viscol şi ger, iar în celula mea totul părea un sloi de gheaţă, de
parcă şi sângele în vine îmi înţepenise. Parcă niciodată nu mă săturasem şi
aş fi mâncat moloz şi mortăciuni, numai să nu mă mănânce foamea pe
mine, foame care-mi rodea stomacul ca un guzgan."
(D. Bordeianu)
„Eram atât de slăbiţi fizic şi moral că, dacă ne-ar fi văzut un om normal din
afara închisorii, ne-ar fi asemuit cu nişte strigoi sau cu nişte cadavre
umblătoare.
(D. Bordeianu)
„Cădea, în zilele acelea, peste celule, peste acoperişuri, peste curţi o ploaie
insistentă care înmuia orice lucru şi învineţea chiar şi aerul din faţa gratiilor
de la ferestre. Era neplăcut să atingi cu mâinile amorţite păturile aspre;
dimineaţa toate obiectele ne aşteptau umede şi posomorâte; doar la ora
când ne aduceau raţia, gamela fierbinte, ţinută cu genunchii, era o prezenţă
caldă."
(Cesare Pavese)
„Morţii se ridică şi umblă la soare, îngropaţii ăştia de vii pot rosti în sfârşit
câteva cuvinte. E o butelie de oxigen care insuflă viaţă fiecăruia dintre noi."
(H. Charriere)